„Ne uitam cum mama scoate covorul cel mai frumos din casă pentru a face schimb pe o căldare de cartofi, iar la 13 iunie 1941, mama cu două fete au fost deportate în regiunea Tiumeni, Surgut. Acolo a fost impusă să lucreze unde nici bărbații nu făceau față. […] Să supraviețuiești 19 ani în Siberia, în acele codiții era extrem de greu, dar totuși au rezistat, oameni cu caracter puternic”, spune într-un interviu fiica unei foste deportate.
Ținta deportărilor au fost întâi de toate reprezentanții așa ziselor „elite”. „Bunelul reprezentant al elitelor, primar în sat, a fost luat printre primii. El era pregătit de faptul că îl vor ridica, avea pământuri, școală și cinci limbi străine. Luau pe cei mai buni pentru a conduce ei, prostia e întotdeauna cel mai ușor de condus”, afirmă un alt participant la eveniment.
La IV-a ediție a evenimentului „Memoriile Deportărilor”a fost prezentată și o investigație realizată de mai mulți studenți, istorici și jurnaliști despre existența satului Moldovanca din zona Siberiei în perioada anilor ’40. Un pădurar și familia lui sunt unicii care mai păstrează istoria despre Moldovanca și au prezentat în scurtul filmuleț ruinele și locurile unde au fost așezările moldovenilor deportați.
Perioada deportărilor regimului stalinist revin în memoria noastra an de an drept unul dintre cele mai dureroase și sumbre momente ale istoriei. Evenimentul „Memoriile Deportărilor” cu motto-ul „Să rostim durerile de peste ani”, organizat astăzi, șase iulie, vine să comemoreze și să pastreze amintirea persoanelor deportate. Pe lângă cei de origine moldovenească au fost deportați români, bieloruși, lituanieni, ucraineni și alți reprezentanți ai diferitor etnii.
