Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1691: Explozie la Anenii Noi și atac nou la Yandex. Trump îl laudă pe Putin și anunță un armistițiu

Franzeluța, în „lista neagră” a achizițiilor publice. Cât timp nu va putea participa la licitații

articles-44057-m
07 iulie 2018, ora 10:48

Alături de Franzeluţa, în acest an, în lista de interdicţie au mai ajuns alte 19 companii, inclusiv Decebal-Impex, implicată anterior într-un scandal de acciziţii de vaccinuri pentru animale.

Administraţia companiei Franzeluţa nu a comentat decizia. De la începutul acestui an compania a câştigat 32 de licitaţii publice, valoarea contractelor fiind de peste 3,71 milioane lei, scrie mold-street.com.

Mai mult de 80% din valoarea licitaţiilor au fost la contractele cu instituţiile bugetare din municipiul Chişinău. Datele Agenţiei Achiziţii Publice mai relevă că în ultimii cinci ani Franzeluţa a câştigat circa 370 de contracte de achiziţii publice în valoare de aproape 30 milioane lei.

Statul deține 55,2% din pachetul de acțiuni de la Franzeluța. Întreprinderea este considerată cel mai mare producător de pâine și produse de panificație din Moldova. În ultimii ani însă vânzările întreprinderii stagnează și chiar scad.

Astfel în 2017, Franzeluța a avut venituri din vânzări de 632 de milioane lei, cu 22 de milioane mai puțin decât în 2016. Întreprinderea a raportat un profit de 14 milioane lei, în scădere cu 15% față de anul 2016. Director al întreprinderii este Boris Andros, care a primit în 2017 un salariu de peste 536.000 lei, în creștere cu peste 70.000 lei față de anul 2016.

Președinte al Consiliului de administrație la Franzeluța este Iurie Ușurelu, secretar de stat în ministerul Agriculturii.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

 Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Accident grav la Vaslui: Un moldovean mort și trei răniți după ce o mașină s-a răsturnat
Accident grav la Vaslui: Un moldovean mort și trei răniți după ce o mașină s-a răsturnat

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente