Cu puțin timp în urmă, Elena Frumosu a plasat pe pagina sa de facebook un îndemn la adresa istoricilor și arhiviștilor ca să se implice în discuții privind situația reală din sistemul arhivistic de la noi, „când pot fi schimbate persoanele o dată la cinci ani, așa precum stă bine unor sisteme democratice”. Discuțiile urmau să aibă loc în contextul constituirii Agenției Naționale a Arhivelor din Republica Moldova, ca entitate în cadrul Ministerului Justiției.
Șefa de la arhive atrăgea atenția asupra riscului pierderii mai multor documente și informații arhivistice.
„Atrag atenția asupra faptului că arhivă nu înseamnă depozite de hârtie, ci sisteme de CLASIFICARE și EVIDENȚĂ întemeiate pe realizări științifice arhivistice (!) moderne, menite să asigure o funcționare durabilă în tendințele ascensive ale mediilor contemporane de organizare a informației din multitudinea materialului documentar pe care-l creează zi de zi diverse instituții publice și private. Dacă asta nu e de înțeles și administrarea unui sistem este lăsată la discreția unei singure persoane, dacă automatizarea sistemului arhivistic este asimilată doar digitalizării fondului (că de fapt asta se întâmplă!) și dacă digitalizarea fondului va continua „într-o aripă” așa cum se vede că a pornit, dacă aparatul științific- informativ al arhivelor va rămâne în continuare neactualizat și nepregătit pentru transformarea în format electronic, dacă în continuare Catalogul Fondului în care ar trebui înregistrate toate schimbările survenite în structura instituției sursă de completare (toate instituțiile publice sunt surse de completare a Fondului Arhivistic al Republicii Moldova) va rămâne pe fișe și acelea necompletate, dacă… atunci riscul pierderii, deteriorării documentelor și limitării accesului la informația arhivistică este iminent”, atenționa Elena Frumosu.
