În tribuna oficială a stadionului Lujniki se vor afla, între alţii, preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, şi preşedinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovici. Cea din urmă a asistat și la meciul în urma căruia reprezentativa țării sale s-a calificat în semifinale, în dauna Rusiei.
„La finală sunt aşteptaţi preşedintele Armeniei, preşedintele Belarusului, preşedinta Croaţiei, preşedintele Franţei, preşedintele Gabonului, premierul Ungariei, premierul Kîrgîzstanului, preşedintele Republicii Moldova, preşedintele Palestinei, emirul Qatarului, premierul republicii Sao Tome şi Principe, preşedintele Sudanului, preşedintele Osetiei de Sud”, se arată într-un comunicat al Kremlinului.
Actorul şi cântăreţul american Will Smith, alături de Nicky Jam şi Era Istrefi, autor al imnului oficial al Cupei Mondiale, va cânta la ceremonia de închidere a competiţiei.
Liderul trupei Rolling Stones, Mick Jagger, care a fost prezent la o semifinală a CM, la Sankt Petersburg, ar urma să asiste şi la finala de la Moscova.
În tribune vor fi şi jamaicanul Usain Bolt, star al atletismului, precum şi francezii Laurent Koscielny şi Dimitri Payet, care au ratat participarea la competiţie din cauza unor accidentări.
Finala Cupei Mondiale, Franţa – Croaţia, se va disputa duminică, de la ora 18.00.