Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1691: Explozie la Anenii Noi și atac nou la Yandex. Trump îl laudă pe Putin și anunță un armistițiu

/VIDEO/ Admiterea 2018: Care sunt cele mai solicitate specialități

uni
16 iulie 2018, ora 17:30

La Universitatea de Medicină și Farmacie din Chișinău s-au format cozi dis-de-dimineață. Cu toate acestea, numărul de doritori este mai mic decât în anii precedenți.

“Este o universitatea de prestigiu în țara noastră și îmi doresc mult acest domeniu’.

“De mică îmi doresc asta, fiindcă îmi doresc foarte tare să lecuiesc oamenii”.

“Am un cunoscut care a mers pe calea medicinei și are succes mare în viață și vreau să devin ca și el”.

“Vreau să devin medic, să tratez oamenii”.

“La facultatea de Medicină Generală sunt 360 locuri bugetare, dintre care 20 sunt planificate pentru zonele de Est ale RM”, a declarat Diana Uncuța, secretar responsabil Comisia de Admitere USMF.

Cei care nu mizeaă pe studii la buget vor avea parte de surprize, pentru că unele contracte la medicină au fost majorate cu peste o mie de lei.

“La medicină Generală, costul este de 30.500 lei. Aceste majorări există și, evident, că la USMF, costul este respectiv, deoarece noi avem nevoie de multe utilaje, echipamente”, a declarat Diana Uncuța, secretar responsabil Comisia de Admitere USMF.

Contractele mari și salariile mici nu îi sperie pe unii pretendenți care se arată încrezuți că vor rămâne în țară să profeseze medicina.

“Pe mine, acest lucru nu mă sperie. Poate am să pot schimba lucrurile”.

“Da, sigur, rămân. Învățăm. Sigur că mă sperie, eu o să încerc ca și orice persoană să mă dezvolt singură”.

“Cred că voi face masteratul peste hotare. Și după aia mă întorc în țară”.

La Universitatea Tehnică, studenții au dat năvală la ghișeurile de admitere. Aceștia mizează pe salariile mari din domeniul IT și pe o carieră de succes acasă.

“Îți dă posibilitatea ca în viitor să obții o specialitatea, care dorești. Respectiv, am ales construcții civile și industriale și mă voi strădui să fac față. Prima ar fi să încerc ceva, dar dacă nu se va primi, peste hotare”.

“Pentru că sunt pasionată de articole vestimentare și aș dori să confecționez haine pentru viitor. Peste hotare este bine, dar acasă, totuși, este mult mai bine. Atât timp cât ai dorință, te poți dezvolta”.

“Anul acesta, UTM are cele mai multe locuri bugetare, sunt 1268 la număr, la contract avem 1225 și la frecvență redusă – 780. Cel mai mare contract este la secția zi – 11 mii la arhitectură”, spune Radu Melnic, secretar responsabil Comisia de Admitere UTM.

Daria a venit din orașul Râșcani. Vrea să fie profesoară și a ales facultatea de Limbi Străine de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”.

“Această facultate, pentru că îmi place limba rusă și română, este limba de stat și trebuie să o cunoască toți”.

Salariul mic de profesor nu este un obstacol pentru a locui în Moldova, zice tânăra.

“Este o profesie interesantă, dacă este interesant să lucrezi, atunci nu este greu”.

Vlad vrea să devină designer-vestimentar, dar tânărul nu exclude că ar putea pleca peste hotare.

“Dacă va fi destul de convenabil, voi rămâne. În funcție de salariu, în funcție dacă această specialitate va fi necesară pe piața muncii”.

În acest an, instituţiile de învăţământ superior şi-au stabilit individual perioadele de admitere. La universitatea „Ion Creangă”, admiterea a început pe 9 iulie și, până la acest moment, au fost depuse aproximativ 500 de dosare. Cea mai solicitată specialitate – „Arte Plastice”.

“Avem pentru acest an aproximativ 700 de locuri la buget și numărul de locuri cu taxă nu sunt limitate de către ministerul de profil așa cum era în alți ani. Cel mai mare contract îl avem 6000 de lei la Specialitatea de Limbi Străine”, a spus Maria Vârlan, secretar responsabil de admitere Universitatea Pedagogică “Ion Creangă”.

În acest an, candidaţii au posibilitatea să se înscrie concomitent la mai multe specialităţi din diverse domenii de formare profesională, la una sau mai multe instituţii de învăţământ superior, dar vor fi înmatriculaţi doar la o specialitate în cadrul unei singure instituţii din cele pentru care au optat.

Reporter: Ana Sîrbu
Imagine: Oleg Cozlov

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

 Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/FOTO/ Accident fatal la Rîșcani: Un șofer de minitractor a decedat, iar soția sa a ajuns la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
/VIDEO/ AMPRENTE: Drama lui Gheorghe Moldovan. Cum putea fi prevenită tragedia de la Orhei
Accident grav la Vaslui: Un moldovean mort și trei răniți după ce o mașină s-a răsturnat
Accident grav la Vaslui: Un moldovean mort și trei răniți după ce o mașină s-a răsturnat

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente