Potrivit IPN, proteste similare au fost organizate astăzi și în fața a 20 de inspectorate raionale de poliție. Vicepreședinta Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPPDA), Inga Grigoriu, a transmis polițiștilor că a venit timpul să facă uz de prevederile legale, să nu îndeplinească toate ordinile care contravin funcției și să vină de partea cetățenilor. „Am venit în mod pașnic să vă transmitem un mesaj, domnilor polițiști fiți cu poporul, apărați poporul nu uzurpatorul”, a spus Inga Grigoriu.
Vicepreședinte PPDA, Chiril Moţpan, a menționat că ceea ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova este o infracțiune la nivel de stat. „Este o dramă, o tragedie a cetățenilor. Nu avem viitor, dacă lăsăm această grupare să rămână în continuare la guvernare. Vom fi în continuare uniți, solidari pentru a da jos această guvernare criminală”, a declarat Chiril Moţpan.
Potrivit secretarului general al Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, această stare de lucruri nu poate dura foarte mult: „Istoria a cunoscut dictatori mai fioroși și în toate cazurile dictatorii au terminat-o prost”.
Lunea trecută, 9 iulie, membrii Mișcării de Rezistență Națională ACUM au pichetat, în cadrul unui flashmob, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Primăria municipiului Chișinău. Mișcarea de Rezistență Națională ACUM a fost creată ca reacție la decizia de invalidare a alegerilor noi ale primarului de Chișinău și are printre lideri fruntași din PAS, PPPDA, PLDM și reprezentanți activi ai societății civile.