„Și cum v-am spus, mie toate mi-s scumpe, că pe toate mi le-a adus cineva cu plăcere. Toate-s frumoase. Ia uitați-vă, ce sticluță frumoasă!”, Dumitru Tătaru, colecționar.
Istoria muzeului a început acum 36 de ani, când bărbatul împreună cu soția sa au mers în vizită la Ungheni. De atunci, au decis să aducă câte o sticlă din fiecare călătorie pe care o făceau.
„Pe o masă se vindeau niște sticle. Și mă apropii, iau una în mână, și când mă uit… Ea e din Indonezia! Doamne ferește! Moldova-i plină de vin cât vrei și încă se vinde din Indonezia. Și am luat. Și iată că sticla ceea e în mână la mine”, Dumitru Tătaru, colecționar.
Cu încetul, colecția a început să crească. Vecinii și prietenii au aflat de pasiunea sa și ori de câte ori veneau în ospeție, îi aduceau câte o licoare. Fiecare încerca să găsească o sticlă cât mai deosebită, de aceea astăzi muzeul este plin de modele extravagante: sticle în formă de monumente, persoane, animale, cu figuri sau șerpi în interior.
„Cum au auzit că am colecție, toți care veneau, veneau cu ceva la mine. Veneau și veneau, și tot mai mulți și mai mulți… Vedeți, eu aici nu am mai cumpărat sticle. Că dacă venea unul, lua și filma ce este, și arăta la copii în telefon. Îmi puneau și bani cândva. Vedeți, aici, ei singuri, nu îi ceream, da ei veneau și mulțumeau”, Dumitru Tătaru, colecționar.
Cu toate acestea, Dumitru Tătaru nu a deschis nicio sticlă din cele dăruite. Singura excepție a fost când fiul său a intrat la facultate. Dar de atunci, le păstrează cu strictețe și chiar și a creat un registru, unde fiecare sticlă are propriul număr de înregistrare.
„Deci aici soția înregistrează numărul de rând al sticlei, pe ce dată mi-au adus-o, cum se cheamă, îi vin sau coniac, din ce țară, ce volum. Tot, tot, tot, cine a adus-o… A atras atâți turiști, atâți oameni de vază și nu numai că am trăit viața foarte frumos”, Dumitru Tătaru, colecționar.
Bărbatul poate să povestească la nesfârșit despre colecție, fiecare sticlă avându-și istoria sa. Unele costă puțin, iar altele câteva sute de euro. Însă indiferent de preț, toate îi amintesc de momente unice din viață.
„Nu mai cred eu că asta-i sticlă ieftină, ca una de asta care-i 50-60 de lei. Iată eu aici am cântat cu fluierul. În 98′ Franța a luat prima dată locul întâi, și în cinstea lui s-a fabricat, iată, fotbal”, Dumitru Tătaru, colecționar.
Deși a avut cazuri când turiștii i-au furat din sticle, colecționarul a rămas un om deschis și ospitalier.
„A mai fost câte un șmecher. Eu mă duceam să aduc o sticlă de vin să-l servesc, da el mai vâra câte una în buzunar. Sunt de aceștia. Sau a mai fost că a intrat cu ginere de-a meu și o spart vreo două cu seringa și a scos vin. Ei, zicem că vreo 20-30 sticle s-au dus”, Dumitru Tătaru, colecționar.
Colecționarea sticlelor nu este unica pasiune a gospodarului. El a fost profesor, director, dogar, iar timp de 20 de ani a cântat la fluier în taraful Ciobănaș. Împreună cu ansamblul a călătorit prin toată Europa și Uniunea Sovietică, de unde aducea și mai multe licori pentru muzeu.
„Eu îs vestit cu doina Sadovilă, care am cântat-o, peste tot locul am dus faima Sadovei”, Dumitru Tătaru, colecționar.
De câțiva ani încoace, bărbatul a lăsat colecția cu 2029 de sticle drept moștenire fiicei sale, care a promis să aibă bună grijă de ea. Acum, familia își dorește ca sticlele să ajungă la loc de cinste într-un muzeu adevărat, pentru a bucura ochii cât mai multor persoane.
Reporter: Diana Popa
Imagini: Oleg Cozlov
