Şapte persoane au fost rănite după ce un tânăr de 18 ani a intrat cu maşina într-un grup de oameni aflaţi în faţa unui club de noapte din oraşul francez Cambrai, gestul suspectului fiind aparent motivat de o dispută cu un agent de securitate, informează site-ul postului LCI, citat de Mediafax.

Incidentul s-a petrecut duminică dimineaţa, în jurul orei locale 4:00 (ora Moldovei, 05:00).

Două din persoanele rănite sunt în stare critică, fiind transportate cu elicopterul la un spital din Lille.

Momentan nu se cunoaşte cauza exactă, însă o sursă din cadrul poliţiei franceze a declarat pentru LCI că se pare că incidentul ar fi pornit de la o dispută între suspect şi un agent de securitate.

Suspectul, în vârstă de 18 ani, care are antecedente penale, a fost reţinut.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!