Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1692: Oferta lui Zelenski și refuzul lui Putin. NATO e „gata să lupte, chiar în această seară”

Polițistul care a împușcat un tânăr la Hâncești și proprietarul centrului de agrement, pe banca acuzaților

judecatoria_hancesti
20 august 2018, ora 12:37

Potrivit probatoriului, cazul a avut loc în noaptea spre 21 iunie curent, când trei tineri au decis să se răcorească în piscina complexului, în afara orelor de program şi fără a cere permisiunea administraţiei centrului de agrement.

Astfel, proprietarul i-ar fi cerut respectivului poliţist să-l ajute să depisteze şi să-i pedepsească pe cei care intră pe teritoriul bazei de odihnă în afara programului şi provoacă pagube. Drept urmare, în lipsa unor temeiuri şi împuterniciri legale, în lipsa înregistrării unei sesizări privind comiterea unei infracţiuni, cei doi au organizat o ambuscadă la piscina respectivă, cu folosirea armelor din dotare de model „Makarov” şi „Glock-17 PHC 765”.

Procurorii au constatat că cei doi au folosit armele chiar dacă nu exista un pericol iminent pentru securitatea acestora, întrucât nicio persoană aflată pe teritoriul localului nu era înarmată ca să prezinte pericol. Astfel, unul dintre cei trei tineri care se scăldau în acea noapte în bazin a fost grav rănit, decedând la scurt timp.

În aceiaşi zi, poliţistul şi proprietarul centrului de agrement au fost reţinuţi şi până în prezent se află în arest preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, poliţistul, care a fost suspendat din funcţie, riscă până la 15 ani de închisoare, iar proprietarul localului ar putea să petreacă următorii 6 ani după gratii.

Potrivit legislaţiei în vigoare, cauza penală de învinuire a celor doi inculpaţi a fost expediată pentru examinare Judecătoriei Hânceşti. Concomitent, pentru a asigura caracterul obiectiv, operativ şi imparţial în cadrul examinării respectivei cauze penale, Procurorul General, Eduard Harunjen a înaintat astăzi Curţii Supreme de Justiţie un demers cu solicitarea de a strămuta examinarea acestei cauze penale către o altă instanţă de judecată de acelaşi nivel.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
Motorină mai scumpă și benzină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 13 octombrie 2026
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
/VIDEO/ Cine ar putea fi candidatul PAS la Primăria Chișinăului? Grosu, despre 3 nume vehiculate: „Avem de unde alege”
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui
Doliu în lumea culturii din Moldova: Artista Lilia Dragneva s-a stins din viață în accidentul de la Vaslui

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente