„Am fost foarte surprins. Nu-mi imaginam că poate pleca de la Madrid şi să meargă la Juve, având în vedere că erau multe cluburi interesate”, a declarat Messi pentru Radio Catalunya.
„Dar Juventus este şi ea o echipă bună. Acum, cu Ronaldo, este una dintre favoritele Ligii Campionilor, acum că plecarea lui a slăbit Realul”, a mai spus argentinianul.
Messi a apreciat că „pentru Barcelona a venit timpul să câştige (din nou) Liga Campionilor, după ce a fost eliminată de trei ori la rând în sferturile de finală”. Vedeta sud-americană a completat că Barcelona are, în acest sezon, „mijloacele de a reuşi”.
Concurenţa este mai „feroce” decât în ultimii ani, după apariţia cluburilor cu bugete enorme, a recunoscut Messi: „Înainte, toată lumea voia să joace la Barca sau Madrid, care erau cele mai bune. Dar acum totul este mai strâns şi nu există diferenţe mari între echipele din Manchester, PSG, Madrid, noi, Bayern (Munchen) şi cluburile italiene”.
FC Barcelona face parte dintr-o grupă cu Inter Milano, Tottenham Hotspur şi PSV Eindhoven în actualul sezon de Champions League.