Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Zeci de grupări ale societăţii civile din Myanmar denunţă condamnarea reporterilor Reuters

Foto: scroll
04 septembrie 2018, ora 09:52

O instanţă a constatat că cei doi jurnalişti au fost vinovaţi de încălcarea unei legi privind secrete de stat şi au fost condamnaţi la şapte ani de închisoare într-un caz de referinţă considerat drept un test al progresului spre democraţie în Myanmar, care a fost condusă de o junta militară până în 2011. Cei doi au pledat nevinovat.

Wa Lone, de 32 de ani, şi Kyaw Soe Oo, în vârstă de 28 de ani, au investigat uciderea unor săteni din minoritatea musulmană Rohingya de către forţele de securitate şi civili atunci când au fost arestaţi în decembrie 2017.

“Întreg procesul de judecată nu a fost nici liber, nici corect şi a fost complet manipulat”, au declarat grupările, inclusiv organizaţiile pentru tineret, educaţie şi pace, într-o declaraţie comună publicată pe Twitter.

“Considerăm acest lucru ca o represiune împotriva dreptului de acces la informaţii şi a libertăţii mass-mediei şi un gest opresiv asupra tuturor oamenilor interesaţi din Myanmar care aspiră şi construiesc o societate caracterizată prin supremaţia legii, responsabilitatea, libertatea şi justiţia”, au transmis grupările societăţii civile din Myanmar într-o declaraţie în limba engleză.

Condamnarea celor doi reporteri a fost aspru criticată de Organizaţia Naţiunilor Unite, multe guverne occidentale, inclusiv din Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa, şi organizaţii internaţionale.

Mai mulţi diplomaţi au declarat că procesul a ridicat întrebări cu privire la tranziţia Myanmarului către democraţie, după aproape 50 de ani de conducere militară severă, şi despre angajamentul guvernului în domeniul drepturilor omului, condus de laureatul premiului Nobel Aung San Suu Kyi.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente