„Pe cele mai importante artere din Chișinău vom promova Unirea pe data de 23 septembrie. Ne vom deplasa pe majoritatea bulevardelor, străzilor cu conotație istorică deosebită. Vom avea mai multe boxe cu piese patriotice, care vor umple străzile din Chișinău cu atmosferă de sărbătoare centenară. Vrem să fim cei care mișcă lucrurile în bine și împreună trebuie să conștientizăm că Unirea este singura soluție pentru Republica Moldova. Facem apel către toată lumea, haideți să ne mobilizăm și să ieșim duminică, la ora 12:00 în Piața Marii Adunări Naționale”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.
În același timp, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, Vlad Bilețchi, a anunțat că a primit citație pentru a se prezenta la Inspectoratul General de Poliție. În citație însă nu este specificat motivul solicitării de a se prezenta la poliție, însă potrivit lui Bilețchi, chemarea ar avea legătură cu incidentele care au avut loc la Marșul Centenar pe 1 septembrie.
Amintim că, ultima manifestație unionistă a avut loc pe data de 1 septembrie, când participanții Marșului Centenar, care au parcurs peste 1200 de kilometri pe jos au ajuns la Chișinău.




































