Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

/VIDEO/ Biserici, construite în grădinițe. Ce spun autoritățile despre acestea

kml
20 septembrie 2018, ora 18:12

Curtea grădiniței nr. 150 este plină cu materiale de construcție. Deși aici deja există o biserică, acum se construiește al doilea etaj. Potrivit directoarei, va fi amenajat un cabinet logopedic, iar la primul etaj, de fapt, se află o bibliotecă. Tot ea afirmă că imobilul a fost construit, la inițiativa părinților.

„Asta nu este biserică, dar este un centru de educație moral-spirituală. Noi nu putem să ne opunem. În primul rând erau niște pavelioane deteriorate și este lângă gard cu ieșire afară și creștea iarba mai mare decât grădinița. Și părinții au convenit singuri, ei au săpat-o, nu am săpat-o eu”, Valentina Gîscă, director grădința nr.150

Între timp, mai multe persoane au scris pe grupurile online pentru părinți că aici se oficiază regulat slujbe, iar recent ar fi fost adus chiar și un sicriu.

„Nu, nu este normal. Ei ar putea să se joace pe acest loc, să fie construite terenuri de joacă. Am auzit că aici sunt aduși și morți”

Directoarea, însă, dezminte această informație.

„Vai de capul meu, deacum lumea o să înceapă aici nu știu ce mai au loc. A fost adusă o icoană, tot la solicitarea părinților a fost adusă o icoană făcătoare de minuni”, Valentina Gîscă, director gădinița nr.150

Zilele trecute, directoarea grădiniței a fost chemată la Primărie pentru a oferi explicații. Autoritățile au menționat că imobilul a fost ridicat în mod ilegal.

„Am constatat că nu există nici regulamente nici acorduri de parteneriat, de aceea aceste centre activează de cum consideră de cuviință”, Rodica Guțu, șef DGTES

Și la liceul George Călinescu de mai mulți ani activeaază o biserică chiar în incinta liceului. Aceasta are și clopote, amplasate pe acoperișul școlii. Mai mult, din suprafața liceului a fost repartizat un teritoriu pentru construcția altei biserici. Ce-i drept, aceasta este mult mai impresionantă.

„Nu chiar ca o biserică arată, dacă o să vă uitați mai atent. Ea în primul rând nu este finisată ca să spunem cum arată ea. Când o să fie finisată atunci o să vedem cum arată ea. Nu-i chiar biserică, este un centru educațional pentru copii, în care se prevăd ore de religie, dar la moment este sistat deoarece așteptăm să fie elaborat un regulament de către Direcția Generală”, Natalia Bugan, director Liceul „George Călinescu”

Oamenii au păreri împărțite. Unii sunt împotriva lăcașelor sfânte pe teritoriul instituțiilor de învățământ, iar alții spun că prezența acestora va ajuta copiii.
„Eu sunt contra. Acolo copiii învață, da aici și biserică. Chiar nu au găsit alt loc unde să o facă? ”

„Nu-i nimic strașnic. De aceea că fiecare construiește acolo unde vrea. Eu nu cred că fură din teritoriul școlii de aceea că ei acolo sunt înțeleși cu proprietarii locului și de aceea. ”

La gimnaziul Ion Luca Garagiale, biserica se află în subsolul instituției. Am încercat să aflăm mai multe informații, însă administrația a refuzat să vorbească cu noi. De cealaltă parte, șeful Direcției Învățământ, de la Ministerul Educației, afirmă că bisericile trebuie închise.

„Ministerul Educației Culturii și Cercetării în repetate rânduri în ultimii cinci ani de zile cred că am făcut câteva solicitări în adresa autorităților locale prin care am recomandat să nu aibă loc aceste activități în incinta instituțiilor de învățământ. O să insistăm să fie pusă în aplicare legea și pe teritoriul instituțiilor de învățământ să nu avem astfel de localuri”, Valentina Crudu, șef direcție învățământ la Ministrul Educației

Potrivit autorităților, centrele de educație moral-spirituală de pe teritoriul instituțiilor de învățământ ar trebui să activeze în baza regulamentului și a acordului de parteneriat cu administrația instituției. Din cauză că acestea lipsesc, primăria capitalei a suspendat temporar activitatea centrelor până la elaborarea unui regulament special.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente