William D. Nordhaus și Paul M. Romer au conceput metode pentru a aborda unele dintre întrebările cele mai de bază și cele mai presante ale noastre privind modul în care creăm o creștere economică durabilă și pe termen lung.
În centrul său, economia se ocupă de gestionarea resurselor limitate. Natura dictează principalele constrângeri asupra creșterii economice, iar cunoștințele noastre determină cât de bine ne ocupăm de aceste constrângeri. Laureații din acest an, William Nordhaus și Paul Romer, au lărgit semnificativ sfera analizei economice prin construirea de modele care explică modul în care economia de piață interacționează cu natura și cunoștințele.
Schimbările tehnologice – Romer demonstrează modul în care cunoașterea poate funcționa ca un factor de creștere economică pe termen lung. Când o creștere economică anuală de câteva procente se acumulează de-a lungul deceniilor, ea transformă viețile oamenilor.
Studiile macroeconomice anterioare au pus accentul pe inovarea tehnologică ca motor principal al creșterii economice, dar nu au modelat modul în care deciziile economice și condițiile pieței determină crearea de noi tehnologii. Paul Romer a rezolvat această problemă demonstrând modul în care forțele economice guvernează dorința firmelor de a produce idei și inovații noi.
Soluția lui Romer, publicată în 1990, a pus bazele a ceea ce se numește acum teoria dezvoltării endogene. Teoria este atât conceptuală, cât și practică, deoarece explică modul în care ideile se deosebesc de alte bunuri și necesită condiții specifice de prosperare pe o piață. Teoria lui Romer a generat numeroase cercetări noi în domeniul reglementărilor și al politicilor care încurajează idei noi și prosperitate pe termen lung.
Schimbările climatice – Constatările lui Nordhaus se referă la interacțiunile dintre societate și natură. Nordhaus a decis să lucreze pe această temă în anii 1970, deoarece oamenii de știință au devenit din ce în ce mai îngrijorați de arderea combustibililor fosili, ceea ce a dus la un climat mai cald. La mijlocul anilor 1990, el a devenit prima persoană care a creat un model de evaluare integrat, adică un model cantitativ care descrie interacțiunea globală dintre economie și climă.
Modelul său integrează teorii și rezultate empirice din fizică, chimie și economie. Modelul “Nordhaus” este acum larg răspândit și este folosit pentru a simula cum economia și clima co-evoluează. Acesta este folosit pentru a examina consecințele intervențiilor politicii climatice, de exemplu asupra taxelor pe carbon.
„Contribuțiile lui Paul Romer și William Nordhaus sunt metodologice, oferindu-ne o perspectivă fundamentală asupra cauzelor și consecințelor inovației tehnologice și a schimbărilor climatice. Laureații din acest an nu oferă răspunsuri concludente, însă constatările lor ne-au adus mult mai aproape de a răspunde la întrebarea cum putem atinge o creștere economică susținută și sustenabilă la nivel mondial”, se spune în comunicatul academiei suedeze.
