Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Presa a fost exclusă din lista celor care pot afla cine a depus declarații conform legii privind „amnistia fiscală”

yyyy_yyyyyyy_789120_highres
09 octombrie 2018, ora 13:36

Astfel, conform noii legi, mass-media nu va mai putea afla informații despre contribuabilii respectivi, așa cum prevede în prezent Codul Fiscal. În opinia juristei Tatiana Puiu, expertă în domeniul legislației mass-media, această prevedere din noua lege se bate cap în cap cu drepturile presei stipulate în legislația fiscală și limitează, astfel, dreptul jurnaliștilor de acces la informații.

Declararea voluntară a bunurilor a început la data punerii în aplicare a prezentei legi şi se va încheia la 1 februarie 2019. Potrivit documentului, informațiile aferente executării legii – adică identitatea persoanelor care depun declarații în regimul prevăzut de această lege – se vor prezenta doar la solicitarea ANI, SPCSB și a subiectului declarării voluntare.

Acces restricționat, contrar Codului Fiscal

Jurista Tatiana Puiu este de părere că în acest mod s-a restricționat intenționat accesul mass-mediei la informațiile de interes public despre contribuabili din aceasta categorie. Or, Codul Fiscal prevede expres că mass-media are dreptul de a primi de la organele fiscale informații despre sumele achitate la bugetul public naţional şi/sau încălcările fiscale, dacă acest fapt nu este în detrimentul intereselor legale ale organelor de drept sau ale celor judiciare. Această prevedere a fost anulată în cazul subiecților declarării voluntare, care a micșorat numărul de instituții care pot primi astfel de informații.

„Este o împiedicare a activității jurnalistice. O să depui solicitări de informație, dar ei or să spună că iată, voi nu sunteți subiecți ai acestei legi pentru că subiecții sunt aceste două (categorii). Dar e un nonsens, pentru că în Codul Fiscal este o prevedere care se bate cap în cap cu prevederea aceasta. Atunci autorii trebuiau să excludă prevederea aceasta și să spună că mass-media nu mai are accesul la informații privind încălcările fiscale despre anumiți contribuabili. Reiese că pe toți trebuie să-i excludă, nu numai pe subiecții declarării voluntare”, explică Tatiana Puiu.

Jurista subliniază că persoanele care vor face declarații voluntare, practic, vor rămâne în anonimat pentru societate și mass-media. În opinia acesteia, asemenea prevederi încalcă drepturile jurnaliștilor cu privire la accesul la informație.

În opinia Tatianei Puiu, prevederile respective din legea declarării voluntare sunt în contradicție și cu norma constituțională.

Aceasta privește sceptic și intenția legiuitorului de a indica pe funcționarii publici drept persoane care nu vor putea beneficia de prevederile legii. Drept argument, Tatiana Puiu menționează fenomenul înregistrării bunurilor unor funcționari pe numele rudele lor.

Solicitat să se expună pe marginea acestor prevederi, Ion Preașca, jurnalist specializat pe teme economice, a fost de părere că deși sunt semne că în cazul dat se încalcă drepturile jurnaliștilor, o asemenea prevedere nu este lipsită de raționamente. „Da, aparent se încalcă dreptul presei, dar oricum, în toată lumea e complicat în acest sens. Încearcă să cauți asemenea informații în Elveția, de exemplu. Acolo foarte multe date nu se publică. Trebuie să plătești pentru accesul la datele acestea”, a menționat Preașca.

Jurnalistul mai spune că graba cu care a fost aprobată această lege trezește mai multe dubii, însă, în opinia acestuia, nu trebuie de uitat faptul că unii oameni de afaceri vor să fie protejați pentru că pot deveni potențiale victime ale unor răfuieli. „El dacă nu este protejat, nu o să declare toată averea”, a subliniat Preașca.

Cine nu poate beneficia de legea privind declararea voluntară

Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală a fost adoptată pe 27 iulie 2018 și a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 17 august, când a și intrat în vigoare. Supranumită „Legea amnistiei fiscale”, aceasta prevede posibilitatea declarării acelor bunuri și surse financiare care nu au fost declarate și, respectiv, impozitate anterior, astfel fiind posibilă legalizarea acestora.

Sub incidența acestei legi nu cad persoanele care au ocupat, în perioada de la 1 ianuarie 2009 și până la data intrării în vigoare a legii, funcții publice, cum ar fi președinte, prim-ministru, ministru, judecător, procuror și altele. De asemenea, de această lege nu vor putea beneficia persoanele care au fost condamnate pentru infracţiuni comise în activitatea băncilor Investprivatbank, Banca Socială, Banca de economii, Unibank sau Universalbank, precum și cei care au statut de bănuit sau de învinuit în cauze penale privind infracțiuni aferente activității acestor bănci.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente