Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1694: Ochii pe Moldova, blackout la Kiev și lovituri în Rusia. Zelenski dezvăluie amenințarea lui Trump

Unul dintre „frizerii” de la Călărași va face 22 de ani de pușcărie în Moldova, pentru omorul din Italia

img_2889831_thumbs_700x394_5359781
15 octombrie 2018, ora 14:11

Încheierea a fost dispusă de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a admis demersul Ministerului Justiţiei privind recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul Republicii Moldova a sentinţei Curţii de Apel cu Juraţi din Veneţia (Italia) din anul 2015, informează Procuratura Generală într-un comunicat.

Potrivit procurorilor, magistrații din Italia l-au condamnat pe Sergiu Buruiană în anul 2015 pentru omor intenţionat şi deţinere ilegală de arme. Acesta se afla în căutare internaţională din anul 2012, după ce a participat la omorul unui tunisian într-o piaţă din oraşul Padova, iar ulterior a fugit din Italia şi s-a refugiat în Republica Moldova.

De asemenea, instanţa a dispus şi executarea sentinţei în partea admiterii acţiunii civile privind încasarea de la acesta în folosul părţii vătămate a prejudiciului cauzat prin infracţiune în sumă de 100 mii de euro, precum şi cheltuieli de judecată de 3300 euro. Încheierea este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Amintim că, în luna august a acestui an, doi bărbați s-au luat de doi tineri, într-o benzinărie din Călărași, din motiv că aceștia aveau părul lung. Ulterior, agresorii i-au înjurat și i-au tuns forțat.

În prezent, cauza penală de învinuire a inculpatului de comiterea huliganismului agravant se află pe rol la Judecătoria Străşeni, care urmează să se pronunţe asupra vinovăţiei acestuia şi pentru acest capăt de acuzare. Dacă vina lui va fi demonstrată, pedeapsa acestuia riscă să crească cu încă 7 ani. Împreună cu inculpatul, pe banca acuzaţilor vor compărea şi complicii săi, care riscă de la 3 până la 7 ani anchisoare.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”
Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de borna 1.000 de goluri marcate: „Sunt cel mai mare din istorie”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente