Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

Directorul companiei aeriene Lion Air, demis după tragedia aviatică din Indonezia în care au decedat 189 de persoane

Foto: twitter/ Adelaja olufemi
31 octombrie 2018, ora 12:48

Potrivit media locale, ministrul transporturilor din Indonezia, Budi Karya Sumadi, a ordonat directorului tehnic al Lion Air şi a altor angajaţi care au dat lumină verde decolării cursei de luni, 29 octombrie încheiată tragic.

Budi a afirmat că ministerul său vrea să evalueze sistemele de siguranţă ale companiilor low-cost din ţară.

Avionul Boeing 737 MAX 8 al companiei indoneziene low-cost, intrat în serviciu în urmă cu numai câteva luni, a dispărut de pe radare luni, după 13 minute de la decolarea sa din Jakarta. El s-a prăbuşit în Marea Java, la o adâncime de 30-40 de metri, la scurt timp după ce a cerut turnului de control autorizaţia de a reveni în capitala indoneziană. Pilotul şi copilotul totalizau peste 11.000 de ore de zbor şi au fost supuşi recent unor examene medicale.

Marţi, ministrul a anunţat că a ordonat inspectarea „tuturor avioanelor Boeing 737 MAX”, fără ca aparatele să fie ţinute la sol. Avionul prăbuşit luni avusese o problemă tehnică în timpul unui zbor precedent, care fusese însă remediată.

Boeing a suspendat ieşirea avioanelor 737 MAX anul trecut, chiar înainte de prima livrare comercială, evocând o problemă la motor. Motoarele sunt realizate în colaborare de General Electric (SUA) şi Safran (Franţa), conform site-ului de specialitate airlineratings.com.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente