/VIDEO/ Candu- „ademenit” cu mere. Alina Zotea i-a oferit, în dar, un măr lui Andrian Candu de la producătorii autohtoni, care nu-și pot realiza producția

screenshot_320
15 noiembrie 2018, ora 19:11

„Am avut posibilitatea să vorbesc cu mai mulți pomicultori, care s-au plâns că anul acesta au fost nevoiți să vândă mere, prune sau nuci pe marginea drumului cu câțiva bănuți. Permiteți-mi, domnule președinte și stimați vice-președinți, să vă transmit din partea fermierilor aceste mere frumoase. Vă mulțumim frumos!”, Alina Zotea, deputat PL.

După ce au convenit, totuși, să amâne discuțiile pentru săptămânile ce urmează, astfel încât ministrul să vină pregătit la audieri, în plen au răsunat comentarii amuzante în legătură cu subiectul legat de mere.

„Vedeți ce face un măr și o abordare constructivă? Dacă credeți că așa, cu un măr, poți să cumperi un președinte de Parlament, greșiți”, Andrian Candu, președintele Parlamentului.

Problema producătorilor locali de fructe persistă de mai multe săptămâni. Aceștia se plâng că nu au reușit să vândă surplusul de roadă – tone de mere, prune și alte fructe. Astfel, ei sunt nevoiți să ducă roada la fabricile de suc, unde li se oferă doar 70 de bani pentru un kilogram. Unii speră, totuși, că vor primi subvenții, ca în trecut, de la Ministerul Agriculturii pentru fructele care ajungeau la procesare. De partea cealaltă, reprezentanții ministerului spun că nu vor plăti compensații pentru procesare, dar au discutat cu administratorii fabricilor să ofere un preț estimativ de 1 leu și 20 de bani pentru un kilogram de mere primit de la producători.

„Dar noi nu putem să-i impunem pe procesatori ca ei să achiziționeze anume cu acest preț. Ei au și eu un plan economic, un plan de contracte. Compensații la procesare s-au dat în 2014 atunci când Federația Rusă a impus embargo-ul pentru Republica Moldova”, Vasile Șarban, șef direcție Politici de Producție.

Reprezentantul ministerului le mai recomandă producătorilor să declare corect prognozele de roadă pentru anul viitor, astfel încât Ministerul Agriculturii să poată aloca bani pentru subvenții pentru păstrarea fructelor.

„Pentru anul viitor noi am preconizat deja să mărim plafoanele la subvenționare pentru întreprinderile de procesare care vor fi create, pentru frigidere. Dar deja o să fie pentru anul viitor, pentru anul acesta noi am lucrat cu ceea ce am avut”, Vasile Șarban, șef direcție Politici de Producție.

Anul acesta, mai mult producători de mere și alte tipuri de fructe au înregistrat o supra-producție, roada fiind chiar și de două mai mare decât în anii precedenți.

Redactor: Felicia Crețu

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
Horoscop 21 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii își amână planurile, Scorpionii evită o greșeală, iar Capricornii se afirmă
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Controversele reformei APL: Ce lipsește din harta propusă de Guvern și ce alternativă au unii experți
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ Păduchi și scabie în unele școli din Chișinău: Asistentele medicale nu reușesc să verifice toți elevii
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
/VIDEO/ „Mi-am dat seama că-i un tiran”: Cum începe coșmarul femeilor care ajung victime ale violenței
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026
Benzina coboară sub 33 de lei, iar motorina continuă să se scumpească: Cât vor costa carburanții pe 22 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente