Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1695: Dronă în Moldova, sfat cu berea, „lovitură atomică” și gafa lui Putin. Zelenski îl sfidează pe Trump

/VIDEO/ „În pielea” unui nevăzător. O adolescentă a încercat să afle prin ce provocări trec persoanele nevăzătoare

sdhdf
03 decembrie 2018, ora 18:20

Pentru scurt timp, Adriana a intrat în pielea unei persoane nevăzătoare. Chiar dacă a fost însoțită de doi prieteni, aceasta a recunoscut că i-a fost frică pe tot parcursul experimentului. Intersecțiile i-au dat cele mai mari bătăi de cap.

„Am acceptat această provocare, pentru că am vrut să arăt cât de greu este să fii în pielea unui om nevăzător sau parțial nevăzător”, Adriana Creangă, voluntară CNTM

Și dacă pentru Adriana a fost doar o provocare, Nicolae Ciobanu trăiește de ani buni pe întuneric. Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, este specialist principal în cadrul Asociației Nevăzătorilor. Zilnic, pentru a ajunge la serviciu de la strada Pietrarilor, unde locuiește, are nevoie de aproape două ore. Fiecare zi sfârșește cu aceeși concluzie: orașul este inaccesibil pentru persoanele nevăzătoare.

„Când de multe ori ai trecut același drum, atunci observi toate, iată aici este o denivelare, și sigur că eu o țin minte. Știu că peste vreo 10 pași, o să fie un poduleț.”

„Parcările ilegale în oraș, sunt un pericol fenomenal pentru oamenii sănătoși și nemaivorbind de nevăzători. Trotuarele sunt distruse și trecerile de pietoni sunt prost amenajate. Este foarte periculoasă, când merge nevăzătorul, în loc să treacă drumul calumea, el dă în groapă și poate să cadă direct sub mașină, la trecere”, Nicolae Ciobanu

Persoanele nevăzătoare au două modalități de a se deplasa prin oraș. Prima este de a avea un însoțitor, fiind considerată și cea mai sigură pentru nevăzători, spune bărbatul, iar celalată – cu ajutorul unui baston.

„A doua metodă de a se deplasa este acea pe care eu o prefer, pentru că vreau să fiu independent, și atunci mă folosesc de baston. În SUA sau țările europene, oamenii nevăzători sunt mai asigurați, au câine dresat, care îl însoțește”, Nicolae Ciobanu

Bărbatul spune, însă, că un câine dresat l-ar costa până la 6000 de euro, iar în Moldova nici nu poți găsi un astfel de serviciu. Și întreținerea patrupedului ar costa o avere. Domnul Nicolae spune că în oraș lipsesc semafoarele sonore și trecerile de pieton tactile, montate special pentru nevăzători. Doar în regiunea străzii Pietrarilor au fost instalate câteva, dar care sunt parțial funcționale. Cu lipsa semafoarelor sunt de acord și reprezentanții Avocatului Poporului.

„Încercăm să sensibilizăm opinia publică, precum și autoritățile municipale, privitor la problemele legate de accesibilitatea la infrastructura publică a persoanelor cu dizabilități”, Natalia Vișanu, șeful direcției promovare Drepturilor Omului și Comunicare Avocatul Poporului

Oamenii spun că atunci când văd un nevăzător pe stradă, îi oferă o mână de ajutor.

„Des, îi ajut să traverseze strada. Pe bâjbâite merg, mai ales pe ghețuș. E foarte periculos. Mi-e jale. Nu au niciun fel de condiție. Sunt niște bare puse încă din perioada URSS.”

„Semafoarele sunt echipate prost.”

„Sunt diferiți oameni, sunt și cei care pot să-ți dea cu bățul în cap, mai ales dacă ai dat de cineva care crede că mașina lui este luxoasă și nu dă Doamne, ai zgâriat-o, dar nu ai vrut intenționat. În majoritatea cazurilor, oamenii sar în ajutor și sunt foarte atenți”, Nicolae Ciobanu

În regiunea străzii Pietrarilor, acolo unde locuiesc mai multe familiii și persoane cu probleme de vedere, au fost instalate și sunt parțial funcționale doar 4 semafoare sonore. Câteva mai sunt amplasate în sectorul Centru.

La anul, încă unul ar putea să apară tot în zona de centru a Capitalei. Potrivit datelor statistice, în Republica Moldova sunt aproximativ 183 mii de persoane cu dizabilități. Dintre acestea, peste 7 mii sunt nevăzători sau slab văzători.

Reporter: Ana Sârbu
Imagine: Tudor Bigu

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi
Horoscop 15 octombrie 2026 de la ChatGPT: Fecioarele evită o greșeală, Scorpionii rup o colaborare, iar Gemenii au idei noi

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente