Ministerul Sănătății a venit cu precizări privind cazul bărbatului rănit, filmat în curtea Institutului de Medicină Urgentă, sâmbătă. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, bărbatul este un om al străzii, fără adăpost, aflându-se în stare de ebrietate a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă cu ambulanța. Tot acolo se spune că acestuia i s-a acordat ajutorul necesar, însă el, singur, fără acordul medicilor, a ieșit din instituție.

„Bărbatul a fost consultat de către medicii specialiști și i s-a efectuat tomografie computerizată. În urma examinărilor, acestuia i s-a depistat o contuzie a țesuturilor moi ale feței și i-a fost acordată toată asistența medicală necesară. Bărbatul fiind în stare de ebrietate a ieșit fără acordul medicilor din instituție, îndreptându-se în direcție necunoscută”, se mai spune în comunicat.

Potrivit ministerului, bărbatul a fost preluat de medici din ograda instituției, i-a fost acordată asistență medicală și a fost transportat cu ambulanța la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din strada Haltei, mun Chișinău”.

Precizăm că imaginile cu bărbatul rănit în curtea Institutului de Medicină Urgentă au fost filmate și postate pe o rețea socială de un internaut sâmbătă, 8 decembrie.

Pentru a fi la curent cu cele mai importante știri te așteptăm pe Telegram. Pentru reportaje video și emisiuni ne găsești pe Youtube, pentru fotografii și stories vino pe Instagram, iar pe Tik Tok îți oferim o doză de amuzament


Suntem liberi și scriem pentru tine. Tu meriți! O facem cu pasiune, dedicație și onestitate. Iar pentru a continua, avem nevoie de ajutorul tău!

Susține redacția TV8.md cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon.

Îți mulțumim!