„Am susținut că m-a invitat și eu nu pot să refuz o doamnă. Un bărbat l-aș refuza, dar pe o doamnă nu o pot refuza. Dacă era doamna Babuc bărbat, eu o refuzam, dar ea e doamnă și eu am susținut-o. Am vorbit despre ea ca despre un profesionist, un om de cultură, inteligent care face față datoriilor ei”, a declarat Beșleagă.
Scriitorul a spus că o cunoaște de mult timp pe doamna Babuc și a colaborat cu ea. Totodată, potrivit lui, la eveniment el nu a îndemnat oamenii să o voteze, le-a spus ca fiecare dă-și dea votul în conformitate cu propriile convingeri.
Întrebat ce va face dacă va fi invitat de Maia Sandu, Beșleagă a spus că va merge. „Dacă mă invită doamna Sandu merg cu cea mai mare plăcere pentru că o susțin și am să o votez. Pe doamna Babuc pot să o votez, dar pot să nu o votez. Dar pe Maia Sandu o votez”, a spus scriitorul.
Totodată, acesta spune că este foarte corect că oamenii de cultură nu ar trebui să se implice în politică, precizând că el a acceptat în calitate de persoană particulară, fiindcă are și anumite simpatii față de doamna Babuc.
Beșleagă a mai spus că Babuc s-a adresat președintelui Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, care s-a consultat pe el și au decis că dacă va fi prezent Suceveanu este ca și cum ar prezenta „toată Uniunea, dar eu ca persoană particulară accept, mai ales că am anumite simpatii față de doamna Babuc și m-am dus”, a spus Beșleagă.