Reclamanta, Tatiana Sirenco, activa în calitate de casier în oficiul central al unei bănci. În obligaţiile acesteia intra numărarea banilor aduşi în saci de la filialele băncii. La data de 18 septembrie 2015 reclamanta a venit la serviciu la 07:40 şi a început să numere banii din saci. După ce a numărat banii din patru saci ea a mers la toaletă, iar la revenire a auzit vorbele unui coleg de al său, precum că la unul din sacii nenumăraţi lipseşte sigiliul. Ea nu a acordat multă atenţie acestui fapt pe motiv că nu a fost prima dată când lipsea sigiliul. Colegul care a găsit sacul fără sigiliu a fost însărcinat de superiori să numere banii din sac. Aparent, 47 de mii de Euro lipseau din sac.
La data de 02 octombrie 2015 a fost percheziţionată locuinţa reclamantei, însă nu a fost găsit nimic ce ar prezenta interes pentru investigaţie. În aceeaşi zi reclamanta a fost reţinută şi plasată în detenţie. La data de 05 octombrie 2015 reclamantei i-a fost înaintată învinuirea de furt a sumei de 47 mii Euro; s-a pretins că, împreună cu alţi angajaţi ai băncii, ea a furat suma respectivă din bani din sac. Ordonanţa nu menţiona nicio dovadă capabilă să demonstreze implicarea reclamantei în comiterea infracţiunii. Unul din colegii reclamantei de asemenea a fost acuzat de aceeaşi infracţiune.
În aceeaşi zi procuratura a cerut eliberarea mandatului de arest pentru o perioadă de 30 de zile, invocând riscul distrugerii probelor, influenţarea martorilor etc. La 5 octombrie 2015 Judecătoria Buiucani a constatat că procurorul respectiv nu a specificat în demersul său motivele de bănuială că reclamanta ar fi comis infracţiunea imputată. Cu toate acestea, instanţa a notat că în cadrul audierilor procurorul a indicat că un alt co-acuzat a menţionat că banii puteau fi furaţi de către reclamantă deoarece ea a luat toţi sacii din mormanul de saci în care a fost găsit sacul nesigilat şi că ea a avut un comportament suspect. Mai mult decât atât, camerele de supraveghere au fost întoarse din direcţia unde reclamanta era aşezată. Instanţa a concluzionat că exista o bănuială rezonabilă că reclamanta a comis infracţiunea. Instanţa a notat că au trecut 30 de zile din ziua furtului. Reclamanta dispunea de domiciliu permanent, serviciu, familie etc., nu existau motive de a considera că ea poate periclita investigaţia în condiţiile în care implicarea acesteia în comiterea infracţiunii era neclară. Instanţa a considerat că procurorul nu a demonstrat riscul comiterii altor infracţiunii care ar determina plasarea reclamantei în detenţie. Corespunzător, instanţa a dispus arestarea la domiciliu a reclamantei pentru o durată de 20 de zile.
Reclamanta a declarat recurs, invocând că măsura arestului la domiciliu nu era necesară, chiar prima instanţă a constatat că motivele invocate de procuror nu au fost convingătoare. Procurorul de asemenea a declarat recurs.
La data de 15 octombrie 2015 Curtea de Apel Chişinău a admis recursul procurorului, a anulat decizia din 05 octombrie 2015 şi a dispus arestarea preventivă pentru o durată de 30 de zile. Instanţa a considerat că exista riscul ascunderii, ingerinţei în investigaţie şi coluziunea cu alţi co-acuzaţi. Instanţa a observat că manifestările nejustificare de clemenţă pot încuraja un comportament antisocial şi pot afecta încrederea oamenilor în organele de forţă şi că măsura preventivă este chemată să pedepsească şi să descurajeze comportamentul antisocial. În ceea ce priveşte bănuiala rezonabilă că reclamanta a comis infracţiunea imputată, instanţa a notat că nu a contestat în această parte.
În ziua următoare reclamanta a fost arestată şi plasată în detenţie.
La data de 26 octombrie 2015 Curtea de Apel Chişinău a examinat recursul declarat de reclamantă, l-a admis şi a dispus eliberarea sub control judiciar. Instanţa a constatat că nu au existat motive de a crede că reclamanta poate să se ascundă, periclita investigaţia sau comite alte infracţiuni.
Aparent, procedurile penale în privinţa circumstanţelor pretinsului furt din 18 septembrie 2015 sunt încă pendinte.
În faţa Curţii reclamanta s-a plâns că contrar Articolului 5 §§ 1 şi 3 din Convenţie, detenţia sa preventivă nu s-a bazat pe o suspiciune rezonabilă că ea a comis infracţiunea şi că instanţele au omis să aducă motive suficiente şi relevante în deciziile sale.
În lumina celor menţionate, Curtea a considerat că instanţele naţionale au eşuat să aducă motive suficiente şi relevante în dispunerea privării de libertate a reclamantei în perioada de 5-26 octombrie 2015, astfel a avut loc violarea Articolului 5 § 3 din Convenţie. Reclamantul nu a formulat pretenţii de ordin material sau moral.
