Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Parlamentul britanic a respins la limită moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Theresa May

Foto: The Economist
16 ianuarie 2019, ora 22:44

Camera Comunelor a respins la limită, miercuri seară, moţiunea de cenzură depusă de opoziţia laburistă la adresa Guvernului Theresa May. Astfel, actualul prim-ministr al Regatului Unit rămâne în funcţie şi încearcă să găsească soluţii pentru depăşirea impasului în procedura Brexit.

În favoarea demiterii Guvernului Theresa May s-au pronunţat 306 deputaţi britanici, iar împotrivă 325, informează postul Sky News, citat de Mediafax.

„Sunt mulţumită că membrii Camerei Comunelor au respins moţiunea împotriva Guvernului, nu voi trata cu uşurinţă această responsabilitate. Voi continua să lucrez în sensul promisiunii solemne faţă de poporul acestei ţări şi pentru ieşirea din Uniunea Europeană”, a declarat Theresa May după anunţarea rezultatului.

Premierul conservator a anunţat că va organiza o serie de întâlniri cu lideri ai Parlamentului şi cu liderii partidelor de opoziţie, pe tema Brexit.

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (centru-stânga, de opoziţie) şi iniţiatorul moţiunii de cenzură, a declarat că, înaintea oricăror consultări pe tema Brexit, premierul Theresa May trebuie să renunţe la opţiunea retragerii ţării din Uniunea Europeană fără niciun acord.

Camera Comunelor a respins, marţi seară, proiectul de Acord Brexit negociat de Guvernul Theresa May cu liderii Uniunii Europene, amplicând criza politică. În favoarea Acordului privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) au votat 202 membri ai Camerei Comunelor, iar 432 s-au pronunţat împotrivă.

În contextul actualei crize politice, se conturează următoarele posibilităţi: renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie, organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană sau renunţarea la Brexit.

Surse citate de cotidianul The Times au declarat miercuri seară că liderii Uniunii Europene analizează posibilitatea amânării până în anul 2020 a termenului ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, în contextul în care Germania şi Franţa au exprimat disponibilitatea de a prelungi negocierile.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Școala promisă acum 12 ani zace în paragină: La Cigîrleni, elevii învață în grădiniță și merg la WC în curte
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/LIVE/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente