Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

/VIDEO/ Laureații celor zece premii anuale în domeniul Culturii, din anul 2018

Foto: MECC
16 ianuarie 2019, ora 11:24

Zeci de personalități din domeniul Culturii, din Republica Moldova, au devenit laureați ai premiilor anuale în domeniul Culturii, din anul 2018. Gala la care au fost decernate premiile a avut loc aseară și a fost organizată de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).

Premiile au fost decernate de către Secretarul general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov. Laureații ediției din acest an sunt:

1. Premiul „Valeriu Cupcea” în domeniul artei teatrale – Angela CIOBANU, actriță la Teatrului Național ,,Mihai Eminescu”, pentru înalte calități profesionale, spectacole premiate la nivel național și internațional;

2. Premiul „Constantin Stere” în domeniul literaturii – Ana RAPCEA, scriitoare, pentru volumul de versuri ,,Cînd lumina se clatină”;

3. Premiul „Gavriil Muzicescu” în domeniul muzicii – Marian STÂRCEA, compozitor, pentru merite deosebite și aport considerabil la promovarea și dezvoltarea domeniului muzical național; Nelly CIOBANU, interpretă, pentru înalta prestație artistică și promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan național și internațional; Vasile GOIA, dirijor, pentru înalte calități profesionale și promovarea imaginii Republicii Moldova pe plan național și internațional;

4. Premiul „Mihai Grecu” în domeniul artelor plastice – Valeriu VÂNAGA, artist plastic, pentru activitate de creație excepțională, dezvoltarea și promovarea artelor plastice;

5. Premiul „Ştefan Ciobanu” în domeniul conservării patrimoniului cultural și al muzeografiei – Natalia GOLENCO, restaurator, pentru salvgardarea patrimoniului cultural național și restaurarea la un nivel excepțional a operei de artă universală PORTRETUL ÎMPĂRĂTESEI ELISABETA (1859); grupul de restauratori: Gheorghe BULAT, Petru DRUȚĂ și Compania de Construcții EUROSTIL CONSTRUCT SRL, director, Angela SCERBINA,pentru activitate prodigioasă în domeniul restaurării patrimoniului cultural construit;

6. Premiul „Ion Madan” în domeniul biblioteconomic şi bibliografic – Elena HARCONIȚA, director al Bibliotecii Științifice a Universității de Stat ,,Alecu Russo” din Bălți, pentru activitate prodigioasă în domeniul biblioteconomic și bibliografic;

7. Premiul „Isidor Burdin” în domeniul patrimoniului imaterial – Maria ILIUȚ conducătorul Formației folclorice ,,Crenguță de Ederă”, pentru promovarea valorilor culturale naționale prin intermediul festivalurilor naționale și internaționale;

8. Premiul „Gheorghe Cincilei” în domeniul promovării imaginii culturale în mass-media – grupul editorial al Revistei ,,Moldova”: Mihai POTÎRNICHE, Simion ZAMȘA, Liliana CERGA, pentru promovarea imaginii culturale în mass-media;

9. Premiul pentru cel mai bun manager „Alexandru Fedcu” – Andrei LOCOMAN, directorul general al OCI ,,Moldova Concert”, pentru contribuția esențială în promovarea valorilor culturale și organizarea activităților culturale de amploare;

10. Premiul în domeniul educației artistice – Vladimir VICHILU, profesor de canto, pentru succese remarcabile în educarea, promovarea și lansarea soliștilor vocaliști (post-mortem); Larisa JAR,profesor de pian, Liceul internat Republican de muzică ,,Ciprian Porumbescu”, pentru succese remarcabile în educarea și promovarea tinerilor pianiști; Natalia CORCODEL,director, Liceul internat Republican de Muzică ,,Serghei. Rahmaninov”, pentru succese remarcabile în procesul educației artistice; Irina BOGATAIA,director, Școala de Arte ,,Alexei Stârcea”, pentru succese remarcabile în procesul educației artistice.

Ziua Națională a Culturii a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr. 74 din 12 aprilie 2012 și are drept scop promovarea culturii naționale, a valorilor culturale autentice, precum și a personalităților marcante din domeniul culturii. Celebrată în diferite ţări sub aspectul diverselor forme şi valori culturale, Ziua Naţională a Culturii în Republica Moldova este dedicată zilei marelui poet Mihai Eminescu, personalitate marcantă pentru cultura noastră.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente