Poliția a anunțat că investighează presupusa incendiere a unui autobuz în localitatea Ceadîr Lunga, caz ce a fost semnalat ieri de socialistul Ion Ceban. Potrivit polițiștilor, a fost inițiată o cauză penală în acest sens.
Polițiștii menționează că, ajunși la fața locului, au stabilit că a fost incendiat salonul unui autobus de model Mercedes. Pentru investigație, polițiştii au ridicat înregistrările video de la camerele de supraveghere.
Ion Ceban a menționat ieri că la Ceadîr Lunga ar fi fost incendiat intenționat un autocar după ce în acesta a fost filmat un spot electoral al PSRM.




































