Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben privind formarea unui strat de gheață pe râurile și bazinele de pe tot teritoriul țării.
În textul avertizării se spune că în perioada 28 ianuarie – 5 februarie, în râurile și bazinele acvatice din ţară se prognozează intensificarea formării gheții. Gheaţa va fi fragilă, ieşirea pe ea va prezenta pericol.
Astfel, sinopticienii atenționează părinţii care au copii minori şi amatorii pescuitului de iarnă să fie prudenţi.
În cazul în care sunt observate persoane căzute sub gheață, oamenii sunt îndemnați să apeleze în mod de urgență Serviciul 112.

Foto: old.meteo.md




































