A început tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul ce va avea loc odată cu alegerile parlamentare. Acestea urmează să fie transmise celor 125 de secții de votare, aflate peste hotarele țării. Pentru alegătorii din diaspora, vor fi tipărite aproape un milion de buletine.
Pentru referendumul consultativ au fost aprobate două buletine de vot. Acestea sunt tipărite pe o hârtie mată. Buletinul care va conține întrebarea „Sînteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?” va avea culoarea galben pal. Iar buletinul pe care va fi imprimată întrebarea „Sînteți pentru ca poporul să poată (demite) deputații din funcție dacă își îndeplinesc corespunzător obligațiilor lor?” va avea culoarea bej.
„Asta-i pentru întrebarea cu numărul doi. Sunteți pentru reducerea numărului de deputați din parlament la 101 și respectiv aici vor aplica ștampila”, Rodica Ciubotaru, vice-președintă CEC.
În total, pentru cele 125 de secții de votare deschise în străinătate, vor fi tipărite circa 990 000 buletine de vot, dintre care 181 700 în limba rusă. De asemenea, buletinele conțin mai multe elemente de securitate.
„Buletinele de vot și de data aceasta conțin 14 elemente de securizare și organele competente urmăresc acestă prevedere să fie aplicată”, Alina Russu, președintă CEC.
Primul tiraj va fi distribuit consiliilor electorale ale circumscripțiilor nr.49, nr.50 și nr.51 pentru a fi transmise secțiilor de votare. Tipărirea buletinelor de vot la referendum pentru secțiile din țară va începe într-o săptămînă, două. Acestea vor costa circa 134 000 lei. Ceea ce înseamnă că un buletin de vot ar costa cam 13 bani.
Reporte: Daniela Cuțu
Imagini: Mark Diaconu