Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Sute de drone și rachete deasupra Kievului. Atac asupra Moscovei, zborurile au fost restricționate

Autoturismele destinate persoanelor cu necesități speciale vor putea fi importate fără a achita taxe

tv-25
11 februarie 2019, ora 15:37

Potrivit Serviciului Vamal, pentru a beneficia de scutiri, solicitanții vor trebui să prezinte un set de acte prevăzute în pct. 17 al Regulamentul cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale şi vamale la importul mijloacelor de transport cu destinație specială și anume:

a) paşaportul tehnic care certifică că acest mijloc de transport este utilizat de către persoanele cu dizabilităţi ale aparatului locomotor sau pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi locomotorii severe în original şi copia de pe acesta;
b) actul de donaţie în original şi copia de pe acesta, care conţine informaţie privind donatorul, beneficiarul, valoarea mijlocului de transport şi informaţia privind scopul – utilizarea mijlocului de transport de către persoanele cu dizabilităţi ale aparatului locomotor sau pentru transportarea persoanelor cu dizabilităţi ale aparatului locomotor;
c) actul de identitate al beneficiarului în original şi copia de pe acesta;
d) invoice sau alt document comercial – în cazul în care donatorul este persoană juridică;
e) documente ce confirmă dizabilitatea locomotorie severă a beneficiarului (Certificatul de dizabilitate şi capacitate de muncă şi Concluzia privind necesitatea deservirii cu transport, eliberate de către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau structurile acestuia);
f) certificatul privind solicitarea beneficiarului de a renunţa la compensaţii în schimbul facilităţilor fiscale şi vamale, eliberat de structura teritorială de asistenţă socială de la locul de trai;
g) declaraţia pe propria răspundere, conform anexei nr.2 la prezentul Regulament;
h) procura în original şi copia de pe actul de identitate al reprezentantului – în cazul în care tranzacţia se efectuează prin intermediul reprezentantului.

Totodată, noile amendamente simplifică considerabil procedura de import a autoturismelor cu destinație specială, fiind eliminate condițiile care prevedeau ca autoturismul să fie donat sau reutilat corespunzător. De asemenea, astfel de vehicule vor putea fi importate cu scutiri odată la 5 ani. Până acum, acest lucru era posibil doar după expirarea termenului de 7 ani.

O altă noutate e că, de facilitățile enumerate vor beneficia toate persoanele cu nevoi speciale, indiferent de gradul de dizabilitate. Scopul acestor modificări a fost de a spori gradul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități prin facilitarea mobilității acestora. Modificările vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
Alertă la Dondușeni: Un aparat de zbor fără pilot s-a prăbușit și a explodat pe un câmp
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri - aflăm astăzi, de la 20:00
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Energie electrică mai scumpă în sezonul rece? Deputat: Tarifele ar putea crește cu 25%
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1696: Explozie în Moldova, alianța teribilă și 5G FSB. Zelenski: Putin transformă Rusia în Coreea de Nord

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente