Potrivit lhr.md, reclamantul, Valentin Cristea, este născut în 1969 şi locuieşte în Chişinău. În perioada de referinţă reclamantul activa în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
La data de 20 septembrie 2007 reclamantul a înaintat o acţiune civilă împotriva autorităţile locale din Chişinău privind acordarea unei locuinţe, invocând prevederile din Legea cu privire la poliţie. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău cererea de chemare în judecată a reclamantului a fost admisă.
La data de 20 februarie 2008 Curtea Supremă de Justiţie a confirmat, decizia instanţei inferioare, prin care a obligat Consiliul Municipal Chişinău să acorde familiei reclamantului spaţiu locativ.
La data de 2 noiembrie 2011 reclamantul a intentat o acţiune împotriva statului, în temeiul Legii nr. 87 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, invocând neexecutarea deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie din 20 februarie 2008, solicitând încasarea prejudiciului material şi moral.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 11 aprilie 2012 a fost respinsă acţiunea reclamantului ca nefondată, subliniind că începând cu 31 martie 2011 reclamantul nu mai era angajat în cadrul Ministerului Aafacerilor Interne şi astfel statul nu mai era obligat să-i acorde locuinţă, corespunzător acesta nu era îndreptăţit să solicite despăgubiri.
La data de 6 mai 2014 reclamantul a înaintat a doua acţiune împotriva statului în temeiul Legii nr. 87, solicitând rambursarea cheltuielilor pentru chiria locuinţei şi încasarea prejudiciului moral.
Prin decizia din 22 iulie 2015 Curtea Supremă de Justiţie a concluzionat că decizia finală din 20 februarie 2008 nu a fost executată şi perioada de neexecutare care urmează a fi luată în consideraţi este până la 4 martie 2015; faptul că reclamantul nu mai activează în cadrul Ministerului este irelevant. Ea a constatat că a fost încălcat dreptul reclamantului la executarea unei hotărâri judecătoreşti în termen rezonabil şi a acordat 6.000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi 72.000 lei cu titlu de prejudiciu material pentru chiria în perioada 1 iunie 2011 – 31 mai 2013. Potrivit reclamantului decizia Curţii Supreme a fost executată în martie 2016.
Invocând Articolul 6 § 1 al Convenției și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de neexecutarea deciziei finale din 20 februarie 2008; precum şi de lipsa unei căi de atac efective în sensul Articolului 13 din Convenție.
Curtea a notat că, până în prezent, procedura de executare a deciziei definitive prin care autorităţile au fost obligate să asigure locuinţă reclamantului și familiei sale a durat deja aproximativ 11 ani.
Având în vedere circumstanțele prezentei cauze, Curtea nu a văzut nici un motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în speță, decât cele adoptate anterior în cauze similare şi a concluzionat că a avut loc o încălcare a Articolul 6 § 1 din Convenției și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la neexecutarea de către autorități, într-un termen rezonabil, a deciziei finale în favoarea reclamantului.
În final, Curtea a concluzionat că a avut loc violarea Articolului 13 din Convenţie, combinat cu Articolul 6 § 1 din Convenție și Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Reclamantul a cerut 7.200 Euro cu titlu de prejudiciu material şi 2.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral. Curtea i-a acordat reclamantului 3.400 Euro cu titlu de prejudiciu material şi 2.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral.
