Doi bărbați de 24 și 32 de ani, domiciliați în raionul Anenii Noi au fost identificați și reținuți de către oamenii legii. Aceștia ar fi fost implicați în comercializarea drogurilor, care ulterior, le vindeau în cluburile din noapte din Chișinău.
Indivizii acționau prin intermediul persoanelor de încredere – angajați ai cluburilor de noapte sau clienți permanenți ai acestora și le transmiteau droguri de tip pastile Ecstasy pentru comercializare.
O pastila Ecstasy era comercializată de către suspecți cu 150 de lei, iar în cluburile de noapte acestea erau realizate consumatorilor la prețul de 400 lei. Pastilele erau aduse de către suspecți pe cale de contrabandă din Olanda, utilizând în acest sens serviciile de transportare a coletelor.
Polițiștii și procurorii au documentat acțiunilor ilicite ale persoanelor pe parcursul a două luni și au obținut probe oportune, care demonstrează faptul comercializării stupefiantelor. Astfel, au fost efectuate percheziții și au fost ridicate peste 300 de pastile Ecstasy de culoare verde, identice celor depistate anterior în cluburile de noapte, precum și marijuană cu masa totală de aproximativ 250gr.
Dacă vor fi găsiți vinovați suspecții riscă de la șapte până la 15 ani de închisoare.
În lunile noiembrie – decembrie 2018, oamenii legii au descoperit că un grup de persoane au comercializat droguri în două cluburi de noapte din municipiul Chișinău. Ulterior, 10 persoane au fost reținute. Printre aceștia se regăseau: administratorul unui local, chelneri și alte persoane implicate în comercializarea drogurilor.
Cercetările continua pentru identificarea altor persoane implicate în acest caz.




































