Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1691: Explozie la Anenii Noi și atac nou la Yandex. Trump îl laudă pe Putin și anunță un armistițiu

/VIDEO/ Candidații ACUM au semnat un angajament față de cetățeni. Cu cine nu vor face alianță dacă ajung în Parlament

img_20190111_141241
21 februarie 2019, ora 12:32

„În numele libertății, democrației și a dezvoltării Republicii Moldova”, candidații s-au angajat ca toate deciziile pe care le vor lua să fie doar în interesul național și în conformitate cu angajamentele politice ale formațiunii. „Mă oblig în fața alegătorilor care mi-au încredințat acest mandat ca, în caz de încălcare a prezentului angajament, să-mi depun mandatul de deputat”, este un punct al angajamentului pe care au semnat candidații ACUM.

Înainte se ceremonia de semnare a angajamentului, copreședinta Blocului ACUM, Maia Sandu, lidera PAS, a spus că cetățenii moldoveni de aprobare trei decenii se zbat pentru o viață mai bună. O dată la patru ani votează în Parlament oameni care să îi reprezinte, dar, din păcate, cu mici excepții, clasa politică a dezamăgit, unii au trădat „dezertând către alte formațiuni politice”, iar ceilalți sunt lipsiți de profesionalism. Potrivit Maiei Sandu, clasa politică din acești ani a subminat democrația, nu a avut viziune, curaj și interes să construiască o țară unită. „Regimul de la guvernare a pus stăpânire pe țară, considerând-o propriul business. Mai avem timp să-i oprim să nu îndrepte țara către dictatură”, a spus Maia Sandu.

Liderul PPPDA, Andrei Năstase, și el copreședinte al Blocului ACUM, a spus că se angajează, alături de ceilalți colegi, să spulbere corupția, banditismul și oligarhia din Republica Moldova. Liderul PPPDA promite siguranță cetățenilor, premise pentru o țară europeană și democratică, iar bandiții – la pușcările. „Noi, cei din Blocul ACUM, vom șterge orice urmă de nedreptate”, a spus Andrei Năstase.

Blocul electoral ACUM DA PAS participă la alegeri pe circumscripția națională cu numărul doi în buletinul de vot. În circumscripțiile uninominale are 51 de candidați.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

 Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
Vremea în Moldova se schimbă brusc: Vin ploile și frigul după un weekend cu +27 de grade
/PROMO/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” la TV8
/PROMO/ Criză după criză: Avem soluții? Președintele Parlamentului, Igor Grosu, invitatul emisiunii „Новая неделя с Анатолием Голя” la TV8
/VIDEO/ Un moldovean a creat suvenire care au ajuns la Casa Albă și Parlamentul European: Marcel Lazarev transformă lemnul în artă
/VIDEO/ Un moldovean a creat suvenire care au ajuns la Casa Albă și Parlamentul European: Marcel Lazarev transformă lemnul în artă
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
/VIDEO/ Moldova ar putea rata o investiție de până la 500 de milioane de euro: Ce condiție pune un investitor asiatic
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime
Tragedie în Chișinău: O minoră a murit după ce s-ar fi aruncat de la înălțime

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente