Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis atenționarea de cod galben de vânt puternic în toată țara. Alerta meteo este valabilă până la sfârșitul zilei de astăzi.
Potrivit meteorologilor, pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului din nord-vest în rafale de până la 15-20 m/s.
La noapte, valorile termice ale aerului vor coborî până la 0… -1 grad, iar mâine ziua, maximele temperaturii aerului vor fi de +5… +7 grade. De asemenea, se așteaptă precipitații sub formă de ploi slabe și lapoviță.
Urmăriți constant prognozele meteo pentru a fi la curent cu toate actualizările Serviciului Hidrometeorologic de Stat.




































