Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

Avocații care acordă asistență juridică garantată de stat vor avea onorarii mai mari

Foto: radioiasi
03 martie 2019, ora 10:16

De astăzi, avocații care acordă asistență juridică garantată de stat vor primi onorarii mai mari. Asta în condițiile în care de astăzi sunt în vigoare modificările efectuate la mărimea unității convenționale în baza căreia se calculează remunerația acestora.

Mai exact, a intrat în vigoare modificările la Regulamentul cu privire la mărimea şi modul de remunerare a avocaţilor pentru acordarea asistenţei juridice calificate garantate de stat în partea ce ține de valoarea unității convenționale în baza căreia se calculează remunerația avocaților (pct. 3). Potrivit modificărilor, mărimea unității va fi de 30 lei, în loc de 20, ceea ce înseamnă că avocații vor primi cu până la o sută de lei mai mult pentru unele servicii prestate, scrie bizlaw.md.

De asemenea, Regulamentul a fost completat cu prevederi noi, care vizează acordarea asistenței pentru străini. Potrivit uneia dintre aceste modificări, a fost introdus un nou serviciu pentru care avocații vor fi remunerați: pct. 33). „5 unități convenționale pentru participarea avocatului la interviul solicitantului de azil realizat în cadrul Biroului Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne, fie în cadrul penitenciarului sau Centrului de plasament temporar al străinilor sau alte instituții similare în care se află beneficiarul de asistență juridică solicitant de azil”.

Pentru punerea în aplicare a modificărilor la Regulamentul menționat suplimentar, pentru anul 2019, au fost bugetați 11,8 milioane de lei destinați remunerării avocaților.

Onorariile avocaților care acordă asistență juridică garantată de stat au fost stabilite în perioada anilor 2008-2009 și nu au fost niciodate modificate.

Serviciile de asistență juridică garantată de stat acoperă toate tipurile de cauze examinate în justiție, atât cele penale, cât și cele civile. În ultimii zece ani, au fost înregistrate circa 400 de mii de cazuri de acordare a asistenței juridice calificate și primare garantate de stat, numărul beneficiarilor fiind în continuă creștere.

Potrivit Legii cu privire la asistența juridică garantată de stat, statul are obligația de a garanta asistența juridică persoanelor care nu dispun de mijloace financiare suficiente pentru a-şi angaja un avocat.

Potrivit ultimului Raport de activitate în sistemul de acordare a asistenței juridice garantate de stat, numărul beneficiarilor de astfel de asistență a scăzut considerabil.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente