Dintre aceștia peste 270 erau în stare de ebrietate avansată, cu 35% mai puțini decât perioada analogică al anului precedent. Totodată, pe parcursul lunilor ianuarie și februarie din acest an pe teritoriul țării s-au produs 26 accidente rutiere, dintre care 13 grave, soldate cu 3 persoane decedate și 14 traumatizate. Cu 10 accidente mai puține decât anul precedent.
INP susține că noile modificări ale legislației din decembrie 2018 nu-i responsabilizează pe unii conducători auto. Chiar dacă în urma activităților INP, cifrele sunt în descreștere, aceștia conștient continuă să urce la volanul mașinii punându-și viața în pericol dar mai grav și a celorlalți participanți la trafic.
Alcoolul acționând în organism ca factor de stres, iar stare de afect a consumatorului este pierderea atenției, afectează echilibrul, slăbește coordonarea fizică, iar timpul de reacție este mai scăzut. #INP îndrumă toți șoferii care sunt predispuși la astfel de fapte șă fie conștienți de consecințele care se pot produce în urma șofatului sub influența alcoolului.




































