Un băiat de 25 de ani, din Chișinău, a fost reținut de Poliție, fiind suspectat că a furat un laptop. Ulterior, însă, oamenii legii au stabilit că tânărul ar fi comis alte 20 de furturi similare.
„Polițiștii au fost alertați în seara zilei de 25 februarie, de proprietarul unui magazin amplasat pe str. Columna, care a spus că i-a fost sustras laptopul. Forțele de ordine ale sectorului Centru imediat au reacționat, deplasându-se la fața locului pentru stabilirea circumstanțelor. La fața locului s-a stabilit că individul prin forțarea ușii de la intrare a pătruns în incinta magazinului de unde a sustras laptopul și bani, cauzând un prejudiciu estimat la 6500 lei. Acțiunile suspectului au fost surprinse de camerele de supraveghere din incinta magazinului”, spun reprezentanții Poliției Capitalei.
Băiatul a fost dus la inspectorat pentru audieri, unde polițiștii au stabilit că tânărul este suspectat în cel puțin 20 de furturi pe teritoriul capitalei. Acesta și-a recunoscut vinovăția și le-a spus polițiștilor că a comis infracțiunile din lipsa mijloacelor financiare, iar bunurile sustrase le vindea la prețuri simbolice.
Tânărul a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile și cercetat penal pentru furt, care conform legislației prevede o pedeapsă cu amendă de până la 67 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.




































