Potrivit lhr.md, reclamanta Nina Colesnic, născută în 1958, este din Stăuceni. În 1998, soțul reclamantei a fost condamnat la închisoare pentru fraudă. Prin aceeași hotărâre, instanța a dispus confiscarea casei reclamantei și a soțului său pentru motivul că a fost construită folosind venituri ilegale.
Reclamantul a încercat să obțină o revizuire a procesului penal în partea privind confiscarea casei, însă fără nici un rezultat. În anul 2000, reclamantul a inițiat o acțiune în justiție, solicitând recunoașterea dreptului său de proprietate în privința jumătății casei și anularea confiscării părții respective.
La 9 decembrie 2002, Judecătoria Rîșcani a admis acțiunea reclamantei, a recunoscut dreptul de proprietate a acesteia pe jumătate din casă și a dispus anularea confiscării în privința jumătății din casă. Această hotărâre nu a fost atacată și a devenit definitivă. În cadrul acestui proces, interesele statului au fost reprezentate de secţia financiară Râșcani. Reprezentantul acestuia a solicitat examinarea cauzei în absența sa și potrivit documentelor din dosar rezultă că acesta a luat cunoștință de hotărârea respectivă la data de 25 decembrie 2002.
La 20 iunie 2006, Inspectoratul Fiscal de Stat („IFS“), susținând că nu a avut cunoștință de hotărârea înainte de 5 iunie 2006, a înaintat apel împotriva hotărârii din 9 decembrie 2002.
La 15 noiembrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul, a casat hotărârea din 9 decembrie 2002 și a trimis cauza spre reexaminare, invocând că potrivit Hotărârii Guvernului nr. 972 din 11 septembrie 2001, care prevedea gestionarea bunurilor confiscate în interesul statului, interesele statului nu au fost reprezentate deoarece IFS nu a fost citată în fața instanței de primă instanță. Instanța de apel nu a făcut nicio referire la faptul că interesele statului au fost reprezentate de secţia financiară Râșcani.
Potrivit informațiilor furnizate de reclamantă rezultă că procedurile civile sunt în prezent suspendate în așteptarea rezultatului procedurii penale. Titlul executoriu al confiscării casei niciodată nu a fost executat și reclamanta continuă să locuiască într-o parte a casei, însă nu are un titlu de proprietate legal.
La data de 26 octombrie 2011, Curtea a informat reclamanta cu privire la introducerea de noi căi interne de atac cu privire la despăgubire din partea statului pentru prejudiciile cauzate de durata excesivă a procesului sau neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătorești. Prin scrisoarea din 24 noiembrie 2011, reclamanta a informat Curtea că nu intenționează să utilizeze această nouă cale de atac pentru a obține despăgubiri.
În fața Curții reclamanta s-a plâns de încălcarea principiului securității raporturilor juridice și dreptul la respectarea proprietății, invocând violarea Articolului 6 din Convenție și Articolului 1 a Protocolului nr. 1 la Convenţie.
Decizia Curţii. Curtea a considerat că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție urmare a anulării hotărârii definitive din 9 decembrie 2002. Curtea a considerat că urmează a fi respins capătul din cerere privind durata excesivă a procedurilor, pe motivul neepuizării căilor interne de atac. Reclamantul a cerut cu titlu de prejudiciu material 65.000 Euro, cu titlu de prejudiciu moral 150.000 Euro și 17.180 Euro cu costuri și cheltuieli.
Curtea i-a acordat reclamantei suma de 2.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 630 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.
