Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Parlamentul European a desemnat o echipă de trei eurodeputaţi pentru negocierile cu Consiliul asupra poziţiei de procuror-şef european

Foto: europafm
07 martie 2019, ora 14:51

„Sunt bucuros să anunţ că propunerea mea a fost acceptată de Conferinţa Preşedinţilor. Echipa de negociere cu Consiliul pentru poziţia de procuror şef al Parchetului European va fi formată din trei persoane”, a scris Marinescu.

Potrivit acestuia, cei trei eurodeputaţi sunt britanicul Claude Moraes (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor – S&D), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE), eurodeputata germană Ingeborg Grässle (Grupul Partidului Popular European – PPE), preşedinta Comisiei pentru control bugetar (CONT), şi eurodeputata olandeză Judith Sargentini (Grupul Verzilor), vicepreşedintă a Comisiei LIBE.

Decizia privind numărul de membri şi componenţa echipei de negociere a PE cu Consiliul a fost luată în cadrul Conferinţei Preşedinţilor, din care fac parte preşedintele PE, Atonio Tajani, şi liderii grupurilor politice.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a obţinut la 27 februarie cele mai multe voturi în Comisia LIBE a Parlamentului European, după audierile pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef al Parchetului European, propunerea fiind trimisă Conferinţei Preşedinţilor.

Laura Codruţa Kovesi a primit 26 de voturi, fiind urmată de candidatul francez Jean-Francois Bohnert, cu 22 de voturi, şi de candidatul german Andres Ritter, cu un vot.

În votul consultativ din 26 februarie din Comisia pentru control bugetar (CONT), Laura Codruţa Kovesi a primit 12 voturi, fiind urmată de Jean-Francois Bohnert, cu 11 voturi, şi de Andres Ritter, cu un vot.

Procurorul-şef european, care va conduce Biroul Procurorului Public European (EPPO), va fi numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu în urma unor negocieri.

Marian-Jean Marinescu, care a reprezentat PPE în Conferinţa Preşedinţilor, a scris miercuri pe Facebook: „Lucrurile stau după cum urmează: Consiliul are o listă de priorităţi, cu reprezentantul Franţei pe primul loc şi doamna Kovesi pe locul doi. Parlamentul European are o altă listă, potrivit voturilor din LIBE şi CONT, în care doamna Kovesi este pe primul loc, iar candidatul Franţei pe locul doi. Cei care vor reprezenta Parlamentul European în aceste negocieri nu au voie să devieze de la poziţia dată prin vot de comisiile LIBE şi CONT. Din partea Consiliului vor fi prezenţi la negocieri reprezentanţii Finlandei, Croaţiei şi Portugaliei, următoarele preşedinţii ale Consiliului, care nu au candidaţi pentru Procurorul European”.

Parchetul European, care ar urma să devină operaţional până la sfârşitul lui 2020, va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, urmărirea şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi frauda, corupţia sau frauda transfrontalieră de TVA de peste zece milioane de euro. Lista infracţiunilor va putea fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, activităţi teroriste.

Până în prezent, 22 de state membre ale UE s-au alăturat Parchetului European. Exceptând Marea Britanie, care va părăsi UE, cele cinci ţări care nu participă încă (Suedia, Ungaria, Polonia, Irlanda şi Danemarca) se vor putea alătura în orice moment.

Parchetul European va avea sediul central în Luxemburg şi va fi compus dintr-un procuror-şef şi un colegiu de procurori din toate ţările participante. Aceştia vor coordona investigaţiile curente desfăşurate de către procurorii delegaţi în fiecare stat participant.

Parchetul European va veni în completarea activităţii OLAF (Biroul european de luptă antifraudă) şi a Eurojust (agenţie a Uniunii Europene ce se ocupă de cooperarea judiciară în materie penală între agenţiile statelor membre), care nu sunt echipate pentru a ancheta sau pentru a urmări penal cazuri individuale.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente