Candidatul Partidului Socialiștilor, Alexandr Suhodolski, a obținut întâietate la alegeri pe cirumscripția nr. 45, UTA Găgăuzia. Este jurist de profesie și deținea din 2017 funcția de vicepreședinte al Adunării Populare a UTA Găgăuzia. În perioada 2015-2017, candidatul a deținut funcția de viceprimar al municipiului Comrat, iar între 2011-2014 a activat în calitate de specialist în relațiile cu consumatorii la întreprinderea „Gagauz-Gaz”, filiala „Comrat-Gaz”.
De asemenea, Alexandr Suhodolski este președintele Organizației Teritoriale Comrat și membru al Consiliului Republican al PSRM. Potrivit Ziarului de Gardă, înainte de a intra în Partidul Socialiștilor, a făcut parte din Partidul Comuniștilor. Pe parcursul ultimilor ani, Alexandr Suhodolski, împreună cu soția sa, Lilia Suhodolskaia, au sponsorizat în mai multe rânduri Partidul Socialiștilor, dar și campaniile electorale în care au fost implicați exponenți ai PSRM.
În 2015, soția lui Alexandr Suhodolski a făcut o donație de 20.000 de lei în bugetul PSRM, adică o treime din bugetul oficial al familiei pentru anul anterior. Un an mai târziu, 13.860 de lei au mers din buzunarul vicepreședintelui Adunării Populare din Găgăuzia în pușculița partidului. Despre aceasta a scris și Centrul de Investigații Jurnalistice în cadrul unei anchete. În primul trimestru din 2018, Suhodolski a mai făcut o donație la partid, în mărime de 13.000 de lei.
În 2016 Alexandr Suhodolski a vărsat în bugetul electoral al lui Igor Dodon, în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, 52.600 de lei. În ultimii doi ani, Alexandr Suhodolski a obținut din salariu venituri de circa 289 de mii de lei. Candidatul PSRM declară un autoturism de model Mercedes E220cdi din 1999, dobândit în 2016, pe care îl conduce în baza unui contract translativ de posesie și folosință. În declarația de avere și interese personale pentru 2017-2018, Suhodolski nu declară nicio locuință.
Presa a scris că „în 2014, viceprimarul de Comrat se pronunţa în favoarea desfăşurării referendumului din Găgăuzia privind vectorul de dezvoltare externă a Moldovei, care venea să încalce mai multe prevederi ale Constituţiei şi ale Codului Electoral al R. Moldova, şi care în final a fost declarat ilegal de către instanţa de judecată de la Comrat. Cu toate acestea, Suhodolschi declara, citat de Accent TV, că desfășurarea plebiscitului din Găgăuzia a impulsionat puternic dezvoltarea economică a regiunii”, potrivit portalului Moldova Curată.
Conform jurnaliștilor de la portalul Nokta, care citează Legea UTA Găgăuzia „Cu privire la fondul de rezervă”, Adunarea Populară a Găgăuziei în 2017 a alocat deputaților din fondul său de rezervă suma de 2.295.000 de lei. Fondurile au fost distribuite pe circumscripții în mod proportional, în funcție de numărul de locuitori. Alexandr Suhodolski a primit în 2017 88.750 de lei. În perioada ianuarie-septembrie 2017, el a alocat 15.300 de lei din această sumă pentru asistența materială acordată cetățenilor.
Alexandr Suhodolski a fost propulsat în legislativ cu votul a peste 19 mii de oameni.




































