În perioada în care aceștia se aflau în arest la domiciliu, reclamanții au fost forțați să poarte brățări electronice, pe care trebuiau să le încarce la fiecare cinci ore.
Reclamanții s-au plâns CtEDO cu privire la următoarele violări ale Convenției:
Primul reclamant s-a plâns cu referire la condițiile detenției sale în penitenciarul nr. 13. Detenția reclamantului în Penitenciarul nr. 13 a reprezentat un tratament inuman și degradant, încălcându-se Articolul 3 al Convenției și Articolul 8 din Convenție.
Toți reclamanții se plâng, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției, că privarea de libertate nu se baza pe o suspiciune rezonabilă că aceștia au comis o infracțiune și că detenția acestora a fost arbitrară și ilegală. Ei, de asemenea se plâng în temeiul articolului 5 §§ 3 și 4 că privarea lor de libertate nu a fost bazată pe motive relevante și suficiente și că instanțele naționale nu și-au motivat suficient hotărârile judecătorești cu privire la aplicarea și prelungirea măsurilor preventive.
Toți reclamanții, cu excepția primului reclamant, s-au plâns în temeiul articolului 8 al Convenției că forțarea lor de a purta brățări electronice a constituit o acțiune ilegală și a reprezentat o intervenția disproporționată în dreptul lor la respectarea vieții private.
Toți, cu excepția primului reclamant, s-au plâns în temeiul articolului 11 al Convenției că dreptul reclamanților la întrunire pașnică a fost încălcat prin aplicarea în calitate de măsură preventivă a interdicțiilor de a merge în locuri unde se petrec acțiuni de proteste în masă.
Primul reclamant se plânge, în temeiul articolului 13 din Convenție, că el nu a avut o cale de atac eficientă împotriva încălcării drepturilor sale garantate de articolul 3 al Convenției.
Cu excepția primului și a celui de-al patrulea reclamant, reclamanții se plâng conform articolului 13, că aceștia nu a avut o cale de atac eficientă împotriva încălcării articolului 11 din Convenție (cu privire la interdicția stabilită de instanța de judecată de a participa la întruniri publice).
CtEDO a adresat părților întrebări legate de existența sau inexistența violărilor sub aspectele descrise mai sus, după cum urmează:
– Violarea art. 3 CEDO (a se vedea Cristioglo v. Moldova, no. 24163/11, § 24, 26 Aprilie 2016), sub aspectul condițiilor de detenție din Penitenciarul nr. 13;
– Violarea art. 5.1 CEDO (a se vedea Musuc v. Moldova, no. 42440/06, § 33, 6 Noiembrie 2007;
Brega și alții v. Moldova, no. 61485/08, § 42, 24 Ianuarie 2012) sub aspectul legalității detenției;
Violarea art. 5.3 CEDO (a se vedea Buzadji v. Moldova [GC], no. 23755/07, §§ 115-123, ECHR 2016) sub aspectul lipsei motivelor rezonabile de a aplica și prelungi măsura preventivă de arest în privința reclamanților;
8.1 și art. 8.2 CEDO (a se vedea Raninen v. Finlanda, hotărârea din 16 Decembrie 1997, Reports 1997-VIII, § 63) sub aspectul legalității aplicării forțate a brățărilor electronice în privința reclamanților;
11 CEDO (a se vedea Brega v. Moldova, no. 52100/08, § 47, 20 Aprilie 2010) sub aspectul respectării dreptului la libertatea de întrunire;
13 CEDO (a se vedea Segheti v. the Moldova, no. 39584/07, § 38, 15 Octombrie 2013) sub aspectul lipsei unor remedii eficiente în legătură cu violarea art. 3;
Potrivit avocatului Asociației Promo-LEX, Vadim Vieru, „Această cauză scoate în evidență probleme sistemice legate de condițiile de detenție în penitenciarul nr. 13, legalitatea și temeinicia aplicării și prelungirii măsurilor preventive de arest, precum și limitarea dreptului la libertatea de întrunire prin aplicarea în calitate de măsură provizorie a interdicției de a merge în locuri unde se petrec acțiuni de proteste în masă. În premieră, în cazurile cu privire la Republica Moldova, Curtea formulează întrebări părților cu privire la legalitatea aplicării brățărilor electronice în contextul circumstanțelor acestui caz, în particular.”
Potrivit noii practici a CtEDO, Președintele Secției a acordat părților un termen până la 30 mai 2019, pentru a decide dacă părțile reglementează sau nu cauza în mod amiabil.
