O nouă rută de troleibuz cu propulsie autonomă, spre localitatea Bubuieci va fi pusă pe linie în decurs de zece zile. Astfel, pe viitoarea cursă se preconizează includerea a trei unități noi de transport, care se află în prezent în rodaj.
De asemenea, troleibuzul nou a fost testat astăzi, 13 martie pe traseul spre localitatea Bubuieci. Iar itinerarul rutei de troleibuz urmează a fi finalizată în câteva zile, în condițiile când la moment sunt examinate patru variante de traseu.
Una din opțiuni prevede legătura dintre centrul urbei (str. Ismail) și comuna Bubuieci. Decizia finală va fi luată de specialiști după ce se vor asigura că există posibilitate tehnică pentru reîncărcarea bateriilor troleibuzelor.
Alte câteva troleibuzele cu propulsie autonomă sunt puse în circulație în or. Sângera (ruta 31), comuna Stăuceni (ruta nr. 32), satul Trușeni (ruta nr. 34), or. Durlești (ruta nr. 35) și spre Ialoveni (ruta nr. 36).




































