O persoană a murit, iar alte 15 au fost traumate în urma accidentelor care au avut loc în acest weekend. Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare, 13 accidente au avut loc din cauza șoferilor neglijenți.
Peste 1 500 de încălcări au fost depistate de către polițiști. De asemenea, 1 000 de şoferi au fost depistați în timp ce conduceau cu viteza peste limita admisă, 41 dintre aceștia au urcat la volan după ce au consumat alcool, iar 24 șofau fără a avea asupra lor permise de conducere.
Totodată, angajații INP au intervenit la 73 de solicitări din partea cetățenilor care se aflau într-o dificultate.




































