Au trecut testul de rezistență la foc pentru. Douăzeci de pompieri şi salvatori din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost supuşi unui test de rezistenţă la temperatura ce depăşeşte 900 grade celsius.
Pompierii antrenaţi în activităţi de stingere sunt echipaţi corespunzător, iar odată intraţi în camera de foc şi fum din cadrul Centrului Republica de Instruire, sunt supuşi unor condiţii reale similare unui incendiu adevărat. În camera de fum care are o temperatură de 900 de grade Celsius, anual sunt pregătiţi peste 600 de salvatori şi pompieri, care luptă cu flăcările în incendii.
Scopul instruirilor practice este de a ridica nivelul de performanță în lichidarea incendiilor, dar și de a depăși bariera psihologică de intervenție în condiții extreme. Prin astfel de exerciţii trec toţi pompierii din cadrul IGSU de cel puţin patru ori pe an, pentru a putea face faţă condiţiilor dificile în caz de incendiu.
Containerul de foc a fost achiziţionat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în 2015.




































