Președintele raionului Cahul, Ion Groza, a demisionat. Cererea de demisie a acestuia a fost acceptată astăzi, de membrii Consiliului Raional Cahul, scrie Ziuadeazi.md. Astfel, Groza nu va mai fi președinte al raionului Cahul de pe 9 aprilie 2019.
Demisia lui Ion Groza din funcția de președinte al raionului vine în contextul în care funcționarul a fost ales deputat în Parlament, pe circumscripția nr. 43, Cahul, iar mandatul acestuia a fost validat de Curtea Constituțională.
Până va fi ales un nou președinte de raion, interimatul funcției va fi asigurat de Sergiu Drangoi, vicepreședintele raionului.
Ion Groza este unul dintre cei trei deputați independenți care au ajuns în noul Legislativ; ceilalți doi sunt: Alexandru Oleinic și Violel Melnic, aleși de electoratul din regiunea transnistreană. Anterior, Groza spunea că va colabora în Parlament cu formațiunile pro-europene.

Doc: Ziuadeazi.md




































