Reprezentanții Serviciului Vamal cu ajutorul patrupezilor au descoperit ieri, 27 martie, aproximativ 14 mii de țigarete, ascunse în interiorul a două autoturisme, pe care doi cetățeni din Republica Moldova încercau să le scoată ilegal din țară.
Prima reținere a fost raportată de către vameșii de la „Sculeni”, după ce câinele de serviciu a semnalat prezența unor bunuri suspecte în peretele unui microbuz, condus de un locuitor al orașului Ungheni. În urma demontării acestuia, au fost descoperite 9.800 de țigarete.
Alte patru mii de țigarete nedeclarate au fost reținute de inspectorii vamali de la Cahul. Acestea erau ascunse în roata de rezervă a unui autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat din Cahul. Și aici, produsele din tutun au fost depistate cu sprijinul patrupezilor.
Atât țigaretele, cât și vehiculele folosite pentru transportarea acestora au fost reținute.








































