Carne și lactate vândute pe marginea drumului, în praf și fără certificate sanitare. Este tabloul zilnic ce poate fi admirat la Piața Centrală din Capitală. Administrația pieții spune că nu poate să le facă nimic, pentru că au treaba cu activitatea lor. De partea cealaltă, cei care își expun cărnurile și lactatele în plină stradă spun că nu-și permit să plătească chiria în hală, pentru că au prea puțină marfă, dar nici locuri nu ar fi. Pentru mulți, această ocupație este singura sursă de existență.
Mătușa Liza stă cu pungile cu carne lângă ea, pe marginea străzii Varlaam ce duce spre piață.
„Iată, am doi cârlănași și două găinuși. Poate m-a ajuta Dumnezeu și le-oi da.”
Spune că își crește mieii și găinile de una singură, fiind ajutată, ocazional, și de nepoți. Nu vine des să vândă carnea, o dată la câteva luni. Totuși, spune că este nevoită să o facă… pentru a supraviețui.
„Pensia… am lucrat 45 de ani și am 1000 de lei. Din zori până-n zori. Da cu o 1000 de lei? Comunalele trebuie să plătim. – Din ce trăiți acum? – Iată aduc și vând și fac oleacă de bani.”
Femeia spune că își vinde carnea direct în stradă, pentru că n-ar avea loc în hale.
„Nici nu mă primesc pe mine acolo, pentru că eu n-am loc acolo. Locurile sunt ocupate. – Cu cine ați vorbit? – Cu femeile care vând, ele nu ne primesc.”
Și această femeie cu brânzeturi evită halele, dar mai mult din auzite.
„-De ce stați aici, în drum, le vindeți afară? – Da nu-s locuri, nu știu unde. –Ați încercat să vindeți în hală? – În hală nu, n-am încercat că o zis că-i scump locul și de-atâta. Toți spun așa. – Cu cine ați vorbit? – Femeile mi-au spus. Nu acele care vând acolo. De pe aici, văd că femeile nu se duc, vin și eu aici și vând.”
Majoritatea celor care vând pe marginea drumului au puțină marfă. Așa că, spun ei, nu are rost să plătească chiria și certificatele sanitare pentru un loc în pavilion.
„Da ce, eu vin o dată cu trei-patru găini și să mă duc în hală o dată în lună sau o dată în două luni. Ce să fac eu acolo? Iaca acele care vin cu 10-20 de găini, da, pajalusta duceți-vă.”
Ceva mai departe, alți vânzători și-au ascuns imediat carnea și au luat-o la sănătoasa când au văzut echipa noastră de filmare.
„Bună ziua, doamnă! Vrem să vă întrebăm despre carnea pe care o vindeți. Să ne spuneți problema. –Da dă-mi pace…”
Pe lângă carne de casă, am surprins cârnați și alte mezeluri, la fel expuse pe marginea drumului, pe lângă picioarele trecătorilor și roțile mașinilor.
„Pur și simplu m-am uitat, dar nu aș cumpăra așa ceva din stradă. – De ce? – Nu știu cum a fost produs, este într-un loc deschis, cu praf.”
Unii cumpărători spun că se feresc categoric de produsele vândute în stradă, pentru că se îndoiesc de calitatea lor.
„Cum din așa condiții poți să cumperi?”
„Te uiți la om. El aici vine curat, dar acasă cine știe cum face? Eu cumpăr numai din magazin, din hală.”
Alții, însă, preferă să cumpere din stradă, pentru că își doresc produse naturale, dar și să-i susțină pe micii producători.
„Dacă mergi în magazin… Ale noastre sunt mai bune. Este natural și gustos și am posibilitatea să aleg. Dacă avem posibilitatea, dați-le voie oamenilor noștri să lucreze și să câștige. Este ca o afacere privată dificilă. Sunt doar pro.”
Cei care vând în hala de cărnuri amenajată din interiorul pieții, spun că plătesc aproximativ 300 de lei pe zi chiria, iar certificatul veterinar pe care trebuie să-l obțină zilnic i-ar mai costa 50 de lei. Totuși, spun că sunt gata să scoată acești bani din buzunar, pentru că vin cu multă marfă.
„ – Și vindeți de 300 de lei? – Ei, și normal că se vinde. Asta-i carne, se întreabă în toată ziua.”
Ei mai spun că locuri în hală ar fi destule. Agentul economic care gestionează pavilionului nu era prezent pentru a ne confirma informația și a refuzat să discute cu noi la telefon. Administrația pieței ne-a spus că fiecare agent economic stabilește propriile reguli și prețuri pentru halele pe care le deține.
