Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

/DOC/ Ce trasee vor fi reparate în cadrul proiectului „Drumuri bune 2” și câți bani a alocat Guvernul

Foto simbol: 1news.zp
03 aprilie 2019, ora 16:23

Guvernul a alocat azi 2,7 miliarde de lei pentru programul „Drumuri bune 2”. Potrivit autorităților, vor fi reparate drumuri cu o lungime totală de 2600 km. 

,,Așa cum am promis, venim anul acesta cu proiectul Drumuri Bune 2. Și dacă anul trecut am ajuns până la 1600 de km, anul acesta o să reparăm și chiar o să construim până la 2600 km de drum. Bani pentru acest proiect sunt prevăzuți atât în fondul rutier, cât și nemijlocit în bugetul statului, până la 2, 7 miliarde lei. Eu cred că oamenii anume aceasta așteaptă de la noi: pe de o parte, proiecte de infrastructură, pe de alta, proiecte care țin de dimensiunea socială”, a declarat în acest sens Pavel Filip, prim-ministrul în exercițiu.

Pentru reparaţia periodică a drumurilor naţionale, locale, comunale şi a străzilor în Bugetul de stat pentru anul curent sunt planificate 1,7 miliarde de lei. Din acești bani  vor fi reparate drumuri în peste o mie de localităţi din țară, conform propunerilor autorităţilor publice locale.

Totodată, din Fondul Rutier pentru drumurile publice naţionale va fi alocat peste 1 miliard 24 milioane de lei. Aproximativ jumătate din sumă, peste 498 milioane de lei, va fi utilizată pentru întreţinerea de rutină a drumurilor publice naţionale. Pentru efectuarea lucrărilor de reparaţie a drumurilor şi construcții inginereşti (poduri și pasaje peste cale ferată) sunt prevăzute circa 326 milioane de lei. Iar pentru extinderea drumurilor naţionale: proiectare, evaluare a drumurilor şi procurare a terenurilor sunt preconizate 20 milioane de lei, informează reprezentanții Guvernului.

Anul trecut, în cadrul Programul național „Drumuri bune” au fost reabilitați circa 1600 km de drum în 1200 de localități. Suma totală a investițiilor a constituit peste 1,9 miliarde de lei, bani alocați din Fondul rutier şi din Bugetul de stat.

În documentul de mai jos găsiți drumurile și localitățile în care vor reparate drumurile și câți bani au fost alocați din Bugetul de Stat și Fondul Rutier.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente