Primăria municipiului Chișinău anunță că gradul de reconstrucție a scării de granit din Parcul Valea Morilor este de 65-70%. Aceasta s-a constatat după ce primarul Ruslan Codreanu și reprezentanţi ai Primăriei sectorului 1 a municipiului Bucureşti au inspectat vineri șantierul de reconstrucție.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei, procesul de reconstrucție se desfășoară conform calendarului de lucrări aprobat. În prezent sunt executate lucrări de placare cu granit în zona rondului din partea superioară, precum și de pregătire a ultimei etape de betonare a fundației scării, în partea inferioară.
Proiectul de reconstrucție a scării de granit este realizat în baza unui grant în valoare de 18 milioane 970 mii lei (circa 920 mii EURO) din partea Consiliului local al Sectorului 1 a municipiului Bucureşti, România. Totodată, Consiliul municipal Chișinău a alocat 3,5 mil. lei, suplimentar la proiectul de reconstrucție, pentru o serie de lucrări aferente scării.
Lucrările de reabilitare a scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor” au început în luna mai 2018, iar termenul de finalizare este luna iulie.




































