Cei patru directori noi de la ANRE au ajuns în funcții cu averi impresionante. Toți indică apartamente, case și mașini. Au și conturi bancare, pe care depozitează diferite sume bănești. Și salariile pe care le-au avut până acum nu erau deloc de neglijat. În schimb, noile funcții le vor aduce și mai mulți bani. De exemplu, foștii șefi ai ANRE ridicau salarii de aproape 700 de mii de lei anual sau aproape 60 de mii de lei pe luna.
De la Curtea de Conturi, Veaceslav Untilă a primit anul trecut aproape 300 de mii de lei. Alte două milioane le-a obținut din dividende de la o companie de construcție. Familia acestuia deține mai multe locuințe, printre care două apartamente, o casă de locuit și o treime dintr-o altă casă. La acestea se mai adaugă și trei apartamente, pe care le-a primit gratuit, prin cedarea dreptului de creanțe. Untilă a precizat pentru TV8 că locuințele le-a primit de la compania de construcție, după ce a renunțat la fotoliul de fondator. Acesta mai indică două automobile de marca Toyota.
Un alt director la ANRE este Ștefan Creangă. Din salariul de deputat, acesta a adunat aproape 160 de mii de lei. Anul trecut, familia sa a vândut două mașini care le-au rotunjit conturile cu 46 de mii de euro. Alți peste 700 de mii i-a obținut din contracte de arendă. Și de la persoane fizice a primit bani – 16 mii de dolari și 23 de mii de euro. Ștefan Creangă a declarat 10 terenuri extravilane, două case de locuit, patru spații comerciale și patru imobile. Are și o mașină de marca Jaguar. Cu toate acestea, fostul deputat pare să fie plin de datorii. Timp de trei ani, el a împrumutat de la diferite persoane peste 90 de mii de euro și circa 96 de mii de dolari.
Un alt deputat care a ajuns șef la ANRE este și Eugen Carpov. În 2018, el a primit de la Parlament circa 200 de mii de lei. Alte aproximativ 170 de mii le-a obținut din darea în chirie a unei locuințe. În același timp, soția sa a obținut peste 400 de mii în calitate de notar. Familia Carpov deține două terenuri, o casă de locuit, două apartamente și jumătate dintr-un apartament. Fostul deputat a indicat un automobil de marca Audi, ce-ar valora 400 de mii de lei.
Cel de-al patrulea director este fostul consilier al prim-ministrului, Octavian Calmâc, funcție care i-a adus anul trecut 250 de mii de lei. Aproape 170 de mii el le-a primit din activitate didactică, din dobânzi bancare și de la un SRL. Familia Calmâc are un apartament și o casă de locuit. El declară, două automobile, un Porsche și o Toyota, cinci depozite bancare pe care are peste două milioane de lei, un cont bancar cu peste 50 de mii de euro dar și datorii de 425 de mii de lei și 10 mii de euro.
Toți cei patru directori și-au ocupat, oficial, fotoliile din data de 1 martie, aleși în urma unui concurs public. Mandatul lor este de șase ani. Aceștia urmează să ridice salarii anuale de aproape 700 de mii de lei.




































