Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Postul de procuror-şef european vizat de Kovesi: Astăzi are loc a patra rundă de negocieri

Foto simbol: aflaadevarul
10 aprilie 2019, ora 08:39

Consiliul Uniunii Europene a reiterat, săptămâna trecută, susţinerea pentru numirea francezului Jean-Francois Bohnert în funcţia de procuror-şef european, anunţă instituţia, semnalând că negocierile ar putea fi transferate viitoarei legislaturi a Parlamentului European.

“Echipa de negociere a Consiliului UE regretă că nu pot fi făcute progrese suplimentare şi că nu a fost posibil să existe un schimb de opinii cu negociatorii Parlamentului UE asupra unei viziuni a instituţiilor privind viitorul Biroului Procurorului European (EPPO) şi a primului procuror-şef UE. Consiliul UE crede că EPPO are nevoie de un profesionist experimentat şi independent care să poată administra Biroul de la început. (…). Chiar dacă este recunoscută valoarea celor trei candidaţi de pe lista scurtă, echipa de negociere reiterează că, pentru această funcţie, candidatul preferat de Consiliu este domnul Bohnert. Echipa de negociere a ţinut la curent Consiliul (la nivelul Coreper) cu regularitate despre stadiul negocierilor pentru confirmarea în funcţie a acestui candidat”, precizează instituţia într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

“Negociatorii Consiliului au exprimat deschidere pentru organizarea unei noi întâlniri săptămâna viitoare, la o dată care urmează să fie stabilită. În cazul în care negocierile nu vor fi definitivate săptămâna viitoare, este probabil că se vor relua după instalarea noilor membri ai Parlamentului UE”, precizează Consiliul UE.

Echipa PE a cerut Consiliului UE, la cea de-a treia rundă de negocieri să nu cedeze în faţa presiunilor Guvernului României şi să îşi reconsidere poziţia faţă de candidatul Laura Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european.

Preşedintele Comisiei de libertăţi civile (LIBE), Claude Moraes, membru social-democrat din Parlamentul European, regretă blocajul actual din negocierile cu Consiliul UE pentru numirea procurorului-şef european.

Vicepreşedinta Comisiei LIBE Judith Sargentini a declarat că “opoziţia cu care se confruntă” Laura Codruţa Kövesi din partea autorităţilor române scoate în evidenţă “curajul şi independenţa sa, ambele fiind cerinţe esenţiale pentru funcţionarea eficientă a Parchetului European”. “Hărţuirea din partea guvernului român a condus şi la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, a mai spus aceasta.

În urma unui vot secret, în luna februarie, Comisia LIBE a selectat-o pe Laura Codruţa Kövesi pe primul loc în lista de candidaţi pentru postul de procuror-şef european. Rezultatul a fost: Laura Codruţa Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franţa) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania)- 1 vot. Kovesi a fost preferată anterior şi în Comisia CONT.

În schimb, în urma votului reprezentanţilor permanenţi ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-şef european, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter.

Având în vedere că Laura Codruţa Kovesi este candidatul ales de comisiile parlamentare pentru funcţia de procuror-şef european, iar Consiliul UE a stabilit ca Jean-François Bohnert să fie desemnat pentru şefia Parchetului UE, mai multe runde de negocieri au loc între Parlament şi Consiliu, pentru a ajunge la un consens.

În contextul controlului judiciar pentru 60 de zile dispus de către procurorii Secţiei de anchetare a magistraţilor, preşedintele PE, Antonio Tajani, a făcut miercuri o declaraţie de susţinere a Laurei Codruţa Kovesi. El a spus că va trimite o scrisoare autorităţilor române în care le va cere să nu pună obstacole la participarea fostei şefe a DNA la toate fazele procedurii de selecţie pentru postul de procuror-şef european.

Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis admiterea contestaţiei depuse de Laura Codruţa Kovesi şi a hotărât ridicarea măsurii controlului judiciar dispus de Secţia de anchetă a magistraţilor în cazul fostei şefe DNA, în dosarul aducerii în ţară a lui Nicolae Popa. Decizia judecătorilor este definitivă.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon
Conserve pentru iarnă, cu final la spital: Doi soți din Grigoriopol s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente