„INP s-a autosesizat în baza unei postări apărute pe o rețea de socializare, unde se vede clar că un șofer încalcă grav Regulamentul Circulației Rutiere punându-și viața sa în pericol dar și a altor participanți la trafic, și anume nu respectă indicatoarele de semnalizare rutieră, direcţia permisă de deplasare a marcajului de pe partea carosabilă și dreptul privind delimitarea benzilor duble de circulaţie pe sens opus, dar și trecerea la culoarea roșie a semaforului”, se spune într-un comunicat al instituției.
Astfel, urmează ca șoferul să fie identificat, citat pentru prezentare la INP și sancționat pentru ambele încălcări cu o amendă de la 1200 până la 1800 lei cu aplicarea a 6 puncte de penalizare. De asemenea, în urma examinării cazului dacă camerele de supraveghere a circulației vor arăta că a încălcat și limita de viteză, va fi sancționat conform legislației în dependență de limita vitezei depășite




































